Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrare penală pentru nerespectarea regimului armelor și muniției pe numele unui bărbat din în județul Constanța (galerie foto)

ro

13 Dec, 2019 10:25 1540 Marime text
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au întocmit lucrare penală pe numele unui cetățean român, care avea asupra sa un pistol cu gaze și zeci de cartușe, pentru care nu deținea autorizație.
         
În data de 13.12.2019, în jurul orei 04.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.

 Astfel, cu ocazia controlului de frontieră, cetățeanul român A.I., în vârstă de 30 ani, domiciliat pe raza județului Constanța, a declarat faptul că deține un pistol cu gaze, de calibru 9 mm, precum și 50 de cartușe.

Acesta a achiziționat arma și muniția din Turcia și nu cunoștea faptul că este necesară o autorizaţie pentru procurarea unei astfel de arme.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prin deținerea sau portul fără drept de arme neletale și contrabandă calificată.


Sursa foto: Garda de Coastă 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii