Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea, audiat la Tribunal prin videoconferință cere din nou eliberarea. Detalii despre cum a decurs procesul

ro

03 Jun, 2020 10:06 1467 Marime text

Fostul lider social democrat, Liviu Dragnea, a fost audiat miercuri prin sistemul de videoconferință de un judecător al Tribunalului București, desemnat să tranșeze o nouă contestație la executare depusă de avocații fostului politician. Îmbrăcat în negru și așezat la o masă, Liviu Dragnea și-a susținut încă o dată nevinovăția. De data aceasta strategia de apărare s-a axat pe contestarea detenției și nu a condamnării, conform G4Media.

”Dincolo de faptul ca sunt nevinovat, că am fost condamnat la Referendum, de exemplu, într-un dosar politic, am fost condamnat în acest dosar de un complet de judecători declarat nelegal. Ce poate înțelege un om aflat în situația mea?” i-a spus fostul șef al PSD judecătorului, din penitenciar.

Unul dintre avocații lui Dragnea s-a plâns că îi este greu să pledeze cu masca pe față;  ”Scuze, vorbesc greu cu masca, rămân fără aer. (…) Suntem în fața dumneavoastră pentru a vă releva situatia detenției. Ne aflăm într-o situație de detenție nelegală” a precizat avocata Flavia Teodosiu.

”Dacă o persoană e condamnată definitiv, apoi vine un decret de grațiere ce înseamnă? Că e nelegală condamnarea? Doamne ferește. înseamnă că detenția din momemtul grațierii a devenit nelegală.„ a completat Livii Popescu, cel de-al doilea apărător al fostului demnitar.

Tribunalul București a anunțat că va lua o decizie pe 9 iunie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii