Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT. Incendiu la Terapie Intensivă Covid Constanța Una dintre paciente, condusă pe ultimul drum, la Mircea Vodă. „Stăteam afară ca niște nenorociți! A fost calvarul vieții noastre!“ (galerie foto+video)

ro

05 Oct, 2021 11:06 2588 Marime text


Zi de doliu astăzi, 5 octombrie 2021, în comuna constănțeană Mircea Vodă!

Oamenii o vor conduce astăzi pe ultimul drum pe Iliana Satcâu, una dintre cele șapte paciente care și-au pierdut viața din cauza incendiului care a cuprins Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, declarat spital suport Covid.

Tragedia s-a produs vineri, 1 octombrie 2021, incendiul fiind anunțat în jurul orei 10.00.

A fost cuprinsă de flăcări Secția de Terapie Intensivă a SCBI Constanța, unde se aflau internați zece pacienți diagnosticați cu Covid-19.

Șapte femei și-au pierdut viața din cauza incendiului. Iliana Satcâu este una dintre acestea.

În aceste momente, slujba de înmormântare este programată să înceapă în jurul orei 12.00, la Biserica din Mircea Vodă, fiind prezenți familia, cunoscuții, dar și persoanele pe care o astfel de tragedie nu le-a lăsat indiferente.

Cătălin Satcâu, băiatul Ilianei Satcâu, a fost de acord să împărătășească din coșmarul pe care îl trăiesc, de la aflarea veștii:


„Mama a ajuns în spital din cauza blestematului virus. M-au anunțat cumnatul meu că au dus-o de urgență la spital că avea simptome foarte grave, i-au fost afectați plămânii. Și, încetul cu încetul, a fost pusă cu mască, să respire. (...) Au descoperit că are alte două bacterii, în spital, chiar foarte grave și au zis că nu mai este nicio speranță, nu se poate vindeca. Au intubat-o, au zis să ne pregătim că nu mai poate fi salvată. Și, în schimb, nu a fost așa, și a început să își revină. Au fost la ea și dimineața, pe 1 octombrie, i-au făcut tratamentul și, în jurul orei de 10 și un sfert s-a declanșat iadul. Au lut foc și atât am mai știut. Ne-au chemat și stăteam afară ca niște nenorociți, din cauza lor, din cauza necontrolului de prize, de instalații și, peste tot, că nu se poate, că nu e pe lista de decedați, că poate iese pe dincolo. Vorbind cu doamna dr. Maxim și cu toată lumea, au zis că, din păcate, este decedată. Și am rămas șocați. Am aflat de la televizor, căci noi eram la biserică pe 1 octombrie și ne-a chemat fratele meu, «Vino, că arde spitalul! e la televizor» și am zis că este imposibil să fie spitalul unde era mama, nu e posibil să fie exact acolo. Exact acolo, unde era mama, ardea. Am fugit cu mașina repede la spital, cu cumnatul meu. Ne-au încurajat, că poate nu era mama, dar era ea, moartă. A fost calvarul vieții noastre. Este șocul total, cuvinte nu mai sunt, nu ne putem explica. Aceasta trebuie să rămână o învățătură de minte pentru toată țara, să vadă, trebuie acuzați (...) Aș vrea să mă duc să îi acuz, să îi fac să se chinuie și ei, dar ce să le fac? Eu nu am nicio putere. (...) Am depus plângere penală și să vedem ancheta cum merge“

La rândul său, Maria Irina Satcâu, fiica cea mare, povestește:

„Eu am sperat până în ultimul moment că poate își revine, poate va fi bine. Când am auzit și de spital, că a luat foc, am leșinat. Eu sunt în depresie, eu nu am putut să vin când am auzit, fratele meu m-a rugat să merg cu el, dar eu nu am putut, când am auzit că este vorba despre mama. Mă simt foarte rău, trebuie să iau tratamente. Nu credeam în viața mea că voi lua vreodată picături de calmare. Nu reușesc să trec peste acest moment, este o durere înfiorătoare“

Totodată, fiul său, Constantin Satcâu, spune:


„Primul ministru Câțu, președintele Iohannis au promis că fac atâtea și nu au făcut nimic. (...) Când am auzit de incendiu, am crezut că mama a fost prima care a murit. De când am auizt la televizor, că este la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, la Terapie Intensivă, m-am gândit că este mama. Tremuram tot, nu mai știam ce să fac...“


Fiica sa, Sânziana Satcâu, povestește:

„Mama mea era o persoană minunată, o mamă foarte bună care ne-a crescut și ne-a educat foarte bine, toată viața ei și-a dedicat-o nouă. (...) Noi nu am plecat în străinătate de bunăvoie, ne-am dus de nevoie, ca să putem să îi ajutăm și pe ei. Ultima oară am văzut-o de la geam cu o zi înainte de a se întâmpla tragedia. (....) De la spital m-a sunat doamna dr. Maxim, care se ocupa de ea, dar eu nu aveam telefonul la mine, pentru că eram la biserică, la slujbă. Am aflat de la televizor, căci a venit fratele meu și ne-a anunțat când eram la biserică. (...) Este o situație strigătoare la cer, așa ceva este inadmisibil. Să nu fi murit atâția oameni degeaba! Noi trebuie să îi răzbunăm, nu este prima oară când se întâmplă așa ceva. Dacă, Doamne ferește, apoi o să se întâmple iar, peste o perioadă?!“

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii