Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE Anunț important făcut de grupul de consilieri USR PLUS din CLM în legătură cu Regulamentul de gospodărire din Constanța

ro

11 Jun, 2021 15:04 1909 Marime text
  • În cadrul ședinței extraordinare s-au înregistrat nouă voturi „pentru”, nouă abțineri și șapte voturi „împotriva”, iar proiectul nu a trecut.

Consiliul Local al municipiului Constanța a respins astăzi solicitarea venită din partea grupului de consilieri locali de la USR PLUS pentru modificarea HCL 77/2021 privind Regulamentul pentru îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța.

În cadrul ședinței extraordinare s-au înregistrat nouă voturi „pentru”, nouă abțineri și șapte voturi „împotriva”, iar proiectul nu a trecut.
 
Consilierii USR PLUS susțin în această după amiază de la ora 15.00 o conferință de presă în fața Primăriei Constanța. Dumitru Caragheorghe, liderul grupului consilierilor USR PLUS a început conferința de presă prin a cere scuze constănțenilor pentru situația în care se află orașul în acest moment.

Caragheorghe spune că ședința extraordinară de astăzi a însemnat reconfigurarea scenei politice, prin refacerea USL la nivelul municipiului Constanța. 

„USR nu a reușit astăzi să modifice regulamentul de gospodărire a spațiilor verzi, astfel încât, constănțenii vor fi nevoiți deocamdată să îngrijească spațiul verde din jurul blocurilor și să achiziționeze europubele pentru selectarea deșeurilor din fondurile proprii ale asociațiilor de proprietari“ - a precizat Caragheorghe.


Aleșii USR PLUS își iau angajamentul să nu lase problema nerezolvată. Astfel, urmează convocarea săptămâna viitoare a unei noi ședințe în care să solicite abrogarea HCLM-urilor din spatele acestui regulament de gospodărire a spațiilor verzi. 

USR PLUS mizează pe faptul că și aleșii locali ai PSD vor fi de acord cu abrogarea regulamentului. 

Precizăm, totuși că PSD a anunțat că vor depune la rândul lor un proiect prin care vor solicita organizarea unui referendum. 

USR PLUS spune că Primăria Constanța trebuie să îngrijească spațiile verzi și că nu există explicații logice, când primarul Vergil Chițac afirmă că Primăria nu are fonduri pentru aceste lucrări.

Reamintim că, în forma adoptată în luna aprilie, hotărârea a stârnit nemulțumirea asociațiilor de proprietari, care au fost notificați de primăria Constanța cu privire la gospodărirea spațiilor verzi pe cheltuiala lor.
USR PLUS  a dorit îndreptarea unor erori ale acestui Regulament prin exonerarea asociațiilor de proprietari de la obligații nelegale în ceea ce privește întreținerea spațiilor verzi și a amenajării de spații pentru europubele sau containere speciale pentru colectare selectivă.

 Revenim cu mai multe detalii în ediția de mâine ZIUA de Constanța. 
 


Citește și
 
USR PLUS Constanța vrea să modifice în ședința de Consiliu Local de vineri HCL 77/2021. Orădenii au desființat în instanță Regulamentul care îi obliga să întrețină spațiile verzi din jurul blocurilor

Ședința convocată de USR PLUS sub semnul întrebării?! Aparatul primarului Chițac nu avizase modificarea Regulamentului care obligă asociațiile să întrețină spațiile verzi
 
LIVEConsiliul Local Constanța, convocat în ședință extraordinară pe tema Regulamentului de gospodărire
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii