Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitație publică. Terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța intră în reabilitare

ro

28 Aug, 2020 00:00 1236 Marime text
  • Achiziție publică pentru lucrări de reparații curente la terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța
  • Valoarea estimată fără TVA este de  299.753,33 lei fără TVA
  • Fiecare teren de sport este prevăzut cu o poartă de acces la care se vor înlocui plăcuțele cu intervalul orar în care se poate realiza accesul
  • Molozul rezultat în urma săpăturilor, se va transporta și depozita la rampa de deșeuri inerte aflată la Poarta 9

Primăria Constanța organizează achiziție publică pentru lucrări de reparații curente la terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului.
Valoarea estimată fără TVA este de  299.753,33 lei fără TVA.
Atribuirea achizitiei se va face pe baza criteriului - pretul cel mai scăzut.
Termenul limită primire oferte este 03.09.2020 pe adresa de e-mail nicoleta.popa@primaria-constanta.ro.
Potrivit caietului de sarcini, vor fi pregătite suprafețele din beton sau metal prin curățare cu peria de sârmă, vor fi vopsite elementele sportive în două straturi cu email alchidal, după curățare (îndepărtarea vopselei vechi și a diverselor depuneri de pe suprafețele metalice) și grunduire în două straturi.
Se va folosi vopsea rezistentă la mediul coroziv și cu putere mare de acoperire, menținându-se culorile inițiale : - pentru porți – alb – negru; - riglete bănci – galben;  stâlp cu panou baschet – alb, negru, galben; - stâlp volei – alb; - picioare bănci – negru; - panouri gard – verde.
 Vor fi reparate prin înlocuire cu material lemnos – lemn de rășinoase, riglete cu dimensiunile de 2000mm x 80mm x 35 mm = 0,0056mc/buc.
Vor fi înlocuite plasele de la porțile de handbal, confecționate din fibră tesută, cu rezistență mare la rupere și la forțe de frecare, cu grosimea firului de 5 mm, iar pentru extra rezistență trebuie să aibă și sfoară perimetrală la îmbinări.
Plasa va fi de culoare albă, cu dimensiunea de L=300 cm, H=200 cm. 3.6.
Vor fi înlocuite plasele de la panourile de baschet, confecționate din fibră tesută, de culoare albă, cu dimensiuni standard, respectiv diamentru inel - 45 cm (inelul este fix, realizat din oțel vopsit). 3.7. Vor fi înlocuite fileurile de volei de la terenurile de sport cu o dimensiune de 9,5m/1m și 12m/1m.
Vor fi refăcute marcajele. Liniile de marcaj vor avea lățimea de 5 cm. Se va folosi vopsea clor-cauciuc pentru asfalt E109-1 NTR 1707-80.  Totodată, vor fi reparate prin înlocuire (operațiunea de înlocuire cuprinde demontare panouri existente și montare panouri noi) panouri gard împrejmuire terenuri de sport de culoare verde cu dimensiunea de 2,5m/3m, la cota zero – cota terenului.
 Înlocuirea panourilor de gard se va realiza fără afectarea altor dotări sau elemente de pe domeniul public sau privat.
Panoul de gard (2,5m/3m) este compus din sârmă zincată cu diametrul de aproximativ 5 mm, montată/prinsă pe stâlpi din oțel zincați cu capac pvc, cu dimensiunea de (60mmx40mmx2mmx3m). Stâlpii zincați cu capac pvc vor fi fixați cu prezoane din oțel PC52, pe talpă încastrată în beton, pentru a putea fi demontați-înlocuiți ori de câte ori este necesar, fără a afecta structura de beton.
Fiecare teren de sport este prevăzut cu o poartă de acces la care se vor înlocui plăcuțele cu intervalul orar în care se poate realiza accesul.
 Toate lucrările se vor executa conform normativelor în vigoare, în baza ordinelor de lucru emise de beneficiar cât și în funcție de disponibilitățile bugetare.
Molozul rezultat în urma săpăturilor, se va transporta și depozita la rampa de deșeuri inerte aflată la Poarta 9, cu respectarea obligațiilor executantului de a obține documentația necesară (autorizație tramă stradală, Aviz Acces Poarta 9).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii