Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:40 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţie internaţională de artă şi bijuterii Mamaia - Monte Carlo

ro

17 Jul, 2012 01:00 1301 Marime text
licitatie_artmark_afis.jpgSuccesul primei licitaţii internaţionale de artă Bucureşti - Chişinău, Licitaţia de Vară 2012, i-a determinat pe cei de la Artmark să continue povestea artei româneşti peste hotare, de data aceasta în vestul Europei. Evenimentul va avea loc în seara de 22 iulie.

Două destinaţii estivale premium, Monte Carlo şi Mamaia, vor fi conectate prin două afinităţi elective, arta şi bijuteriile, susţin organizatorii. Pentru acest eveniment inedit au fost selectate nume cu rezonanţă ale artei româneşti - Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Marcel Iancu sau Theodor Pallady - capodopere cu un real potenţial investiţional pentru cumpărătorii din România şi din Monaco. Monegascii vor putea vizita expoziţia celor 51 de capodopere şi a celor 50 de bijuterii excepţionale în perioada 17 - 19 iulie, la Hotel Metropole din Monte Carlo. Pasionaţii de artă din România sunt aşteptaţi la Hotel Vega din Mamaia, duminică, 22 iulie, unde vor putea (re)vizita expoziţia loturilor (orele 10.00 - 20.00) şi, ulterior, participa la licitaţia Art Impressionniste et Moderne & Bijoux (ora 20.30). Evenimentul va fi transmis în direct pe Artmark TV, iar Monte Carlo şi Mamaia vor deveni, în seara de 22 iulie, cele mai rafinate destinaţii estivale, apreciază organizatorii. Mihaela Rădulescu va prezenta invitaţilor din Monte Carlo nu numai cele 51 de capodopere impresioniste şi moderne, dar şi o elegantă selecţie de 50 de bijuterii rare, pentru care atât participanţii monegasci, cât şi cei români vor concura. „Prin organizarea primei licitaţii în Principatul Monaco, ne propunem să începem un program de promovare a artei româneşti în spaţiul european. La acest moment se bucură de notorietate pe piaţa internaţională doar acei artişti români care au emigrat şi s-au împlinit profesional în străinătate, nu şi marii maeştri ai artei româneşti, nicicând promovaţi în afara ţării", a afirmat Alexandru Bâldea, acţionar majoritar Artmark.

Ti-a placut articolul?

Comentarii