Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea de modificare a OUG privind circulaţia pe drumurile publice, promulgată de președintele Klaus Iohannis

ro

07 Dec, 2022 12:14 1126 Marime text
Administrația PrezidențialăPreşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care stabileşte şi în sarcina poliţiei locale atribuţia de a putea solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare.

"La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice", se arată în proiectul adoptat pe 8 noiembrie de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, conform Agerpres.ro

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţie locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

"Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră", se mai arată în proiect.

Tot miercuri, şeful statului a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alineatului (1) al articolul 651 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 560/04.10.2022).

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii