Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La mulţi ani! Modest omagiu pentru prozatoarea, poeta, publicista şi conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan la o frumoasă vârstă

ro

24 Jul, 2016 10:45 7163 Marime text


Sunt oameni pe care merită să-i sărbătorim în fiecare zi. În rândurile acestor oameni notabili se înscrie şi poeta, prozatoarea, publicista, conferenţiar universitar doctor Aurelia Lăpuşan, care astăzi îşi serbează ziua de naştere.

Înzestrată cu har divin, distinsa Aurelia Lăpuşan şi-a făurit o admirabilă carieră, reuşind astfel să devină o complexă personalitate culturală a Constanţei. Din acest punct de vedere, surprindem viaţa Aureliei Lăpuşan în mai multe ipostaze, deopotrivă remarcabile, de poet, prozatoar, publicist şi conferenţiar universitar doctor. Evocând viaţa Măriei Sale descoperim o grădină de frumuseţe, în care a crescut un adevărat model al erudiţiei, demnităţii şi nobleţei umane.

Aruncând o privire fugară peste datele biografice vaste ale omagiatei, nu putem decât să memorăm câteva aspecte mai importante şi cu profundă admiraţie să întrebăm uimiţi: „Cum şi când a reuşit Aurelia Lăpuşan să realizeze atâtea?“

Aurelia Lăpuşan s-a născut în Constanţa, pe data de 24 iulie 1948. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu“, secţia Real, în 1966, ulterior a urmat Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1970. A obţinut mai târziu diploma de absolvire a unui curs postuniversitar în Jurnalism, în 1981 devenind doctor în Filologie. „Botezul presei“ l-a odată cu debutul la ziarul „Teleormanul“, din Alexandria, unde a muncit cu multă ardoare şi discernământ din 1970 până în 1973. Apoi îşi continua activitatea în redacţia ziarului „Dobrogea Nouă“, iar din 1974 până în 1978, a fost bibliotecar şi bibliograf în cadrul Bibliotecii Judeţene. Din 1983 până în 1990, a avut funcţia de redactor-şef la nou-înfiinţatul ziar „Cuget Liber“. A urmat activitatea la agenţia de publicitate din cadrul „Cuget Liber“, apoi a fost director de suplimente, între anii 2000 şi 2003. Din 2003 până în 2006, a fost director general al trustului. Din 2006, este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii „Ovidius“, unde coordonează şi activitatea revistei universitare „Ovidianum”.
 

Volume valoroase îi poartă semnătura

Aurelia Lăpuşan a publicat mai multe volume de poezii, proză, dar şi monografii: „Spovedania unei femei” (Proză scurtă, Constanţa, Editura Europolis, 1995), „Cernavodă 1995” (coautori Ştefan Lăpuşan, Tiberiu Birda, reportaje, Constanţa, Editura Mondograf, 1995), „Chemarea dragostei” (Versuri, Constanţa, Editura Muntenia, 1996), „Medgidia - Carasu” (coautor Ştefan Lăpuşan, publicistică, Constanţa, Editura Muntenia, 1996), „Constanţa - memoria oraşului, 1878 - 1940”, vol. 1 (publicistică, coautor Ştefan Lăpuşan, Constanţa, Editura Muntenia, 1997), „Drumuri în istorie” (publicistică, coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Mondograf, Constanţa, 1998), „Techirghiol pentru Europa” (coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Alma, Galaţi, 1999), „Presă şi teatru în Dobrogea. Consideraţii despre receptarea estetică a actului teatral” (publicistică, Constanţa, Editura Mondograf, 2000), „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei” (coautor Ştefan Lăpuşan, prefaţă P.F.Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte Dr. Corneliu Bucur, Editura Dobrogea, Constanţa, 2001), „Curs de jurnalistică. Genurile presei” (University Press, Constanţa, 2002), „ Maria” (proză, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002), „Navigaţia sub control.)
 

Zeci de premii în palmares

Aurelia Lăpuşan se învedniceşte de zeci de premii: Premiul internaţional de jurnalistică „I.N. Roman” - Viterbo - Italia, 1996; Premiul Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor şi al revistei „Tomis” pentru activitate de monografist pe anul 1999; Premiul special la Salonul Naţional de Carte „Ovidius” pentru monografia „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei” (coautor Ştefan Lăpuşan) editura “Dobrogea”, Constanţa, 2002; Premiul de excelenţă la Salonul Naţional de Carte „Ovidius” pentru monografia „Constanţa - file de album”, editura Dobrogea, 2004; Premiul pentru proză al Editurii Ex Ponto, 2005; Premiul de publicistică „Comandor Eugeniu Botez” acordat de Clubul amiralilor din România .
 
În această zi specială, redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa îi spune LA MULŢI ANI şi îi urează ceea ce au râvnit dintotdeuna oamenii şi nu vor conteni nicicând să-şi dorească - multă sănătate şi putere, pentru a-şi trăi, în continuare, viaţa în armonie, iubire şi fericire.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii