Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis „Sistemele europene de educaţie sunt un pic conservatoare. Trebuie să fim mai interconectaţi cu piaţa muncii”

ro

08 May, 2021 17:38 1490 Marime text
  • Preşedintele Iohannis a subliniat necesitatea flexibilităţii între statele Uniunii Europene în ceea ce priveşte educaţia şi piaţa muncii.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Summitul privind problematica socială care are loc la Porto, în Portugalia, că sistemele de educaţie din statele Uniunii Europene trebuie să fie mai interconectate cu piaţa muncii şi a subliniat necesitatea flexilibităţii astfel încât europenii să poată studia unde doresc şi să aibă şansa să-şi găsească o slujbă bună, informează Agerpres.


„Este un fapt cunoscut că o bună educaţie îţi oferă mai multe şanse în viaţă. Este evident valabil pentru indivizi, dar trebuie să fim foarte conştienţi că e din ce în ce mai valabil pentru societăţile noastre. (...) Sistemul nostru de educaţie, şi nu este valabil numai pentru România, ci în general, pentru toate sistemele europene de educaţie - sunt un pic conservatoare. (...) Trebuie să fim mai interconectaţi cu piaţa muncii", a spus Iohannis.


Preşedintele Iohannis a subliniat necesitatea flexibilităţii între statele Uniunii Europene în ceea ce priveşte educaţia şi piaţa muncii.

„Vreau ca România să aibă educaţie de calitate, să aibă flexibilitate, să ofere oamenilor o şansă bună şi o bună conexiune cu piaţa muncii, dar să fim realişti, avem o singură piaţă, aşa că piaţa muncii nu ar trebui definită ca o piaţă de muncă naţională, ci ar trebui corelată cu o piaţă unică. Pentru a da copiilor, studenţilor, adulţilor europeni o şansă bună în viaţă, trebuie să fim flexibili nu numai cu sistemul de educaţie naţională, ci trebuie să creştem flexibilitatea între statele noastre, trebuie să dăm şansa oamenilor să studieze unde îşi doresc să studieze, dar pe de altă parte trebuie să le oferim şansa să-şi găsească o slujbă bună şi asta are nevoie de o anumită corelare la nivel european. (...) Dacă dorim să creştem educaţia în Europa, şi este singura noastră şansă să rămânem competitivi, trebuie să facem mult mai mult cu sistemele noastre de educaţie, să lucrăm la detalii, să lucrăm la fundamente", a afirmat şeful statului.


El a amintit şi de proiectul „România Educată", arătând că se lucrează la acesta cu toţi partenerii din şcoli, universităţi, sindicate, angajatori, asociaţii ale părinţilor şi elevilor.

Şeful statului participă, vineri şi sâmbătă, în Portugalia, la Porto, la Summitul privind problematica socială, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE - India, în format de videoconferinţă, cu premierul Narendra Modi. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii