Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis a acceptat invitaţia de a efectua o vizită în Regatul Arabiei Saudite

ro

12 Feb, 2020 16:16 1670 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 12 februarie a.c., pe Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite,  Adel Bin Ahmed Al-Jubeir, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează în România.

Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis a apreciat relațiile bune existente între cele două țări, în contextul în care, în acest an, se împlinesc 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Regatul Arabiei Saudite. Președintele României a subliniat că există un potențial important de consolidare a acestora, atât la nivel politic, cât și economic.

Președintele Klaus Iohannis și Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite au evidențiat necesitatea dezvoltării relațiilor bilaterale atât în domeniul economic, cât și în alte domenii de interes reciproc, precum infrastructură, agricultură, IT, energii regenerabile, turism, apărare și securitate.

De asemenea, Președintele României a salutat decizia autorităților de la Riad de a emite vize turistice pentru cetățenii străini, inclusiv pentru cei români.

Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite a transmis felicitări pentru realegerea Președintelui Klaus Iohannis în funcția de Președinte al României și a exprimat apreciere pentru poziția țării noastre în dosare importante de pe agenda internațională, precum Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Siria, Yemen, subliniind similitudinea pozițiilor celor două state cu privire la aceste subiecte.

Ministrul de Stat Adel bin Ahmed Al-Jubeir a reiterat invitația adresată Președintelui României de către Majestatea Sa, Regele Salman bin Abdulaziz Al Saud, de a efectua o vizită la Riad, invitație care a fost acceptată.

Sursa foto-text: presidency.ro 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii