Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jucării în valoare de peste 177.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

ro

18 Feb, 2020 11:14 1847 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetățean român, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali, într-un container sosit din China, a unor bunuri în valoare de peste 177.000 lei.

În luna ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunțit efectuat la un container sosit din China de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud, ce avea ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București.

În urma controlului, au fost descoperite 7.480 jucării susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în data de 17.02.2020 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

De asemenea, s-a stabilit faptul că administratorul firmei este o femeie, cetăţean român, în vârstă de 43 de ani. Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 177.650 lei.

Sursa foto: Garda de Coastă 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii