Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:34 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ÎPS Teodosie va sluji, astăzi, alături de Preafericitul Părinte Daniel

ro

27 Oct, 2019 04:14 2615 Marime text
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării.
 
Sfântul Dimitrie a purtat din copilărie lupte spirituale pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune. Şi-a găsit sălaş într-o peşteră, pe malul râului Lom, şi a vieţuit în aspre osteneli până la sfârşitul vieţii.
 
După moartea sa, accesul în peșteră a fost blocat de pietre, care au transformat peştera în mormânt.
 
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au surpat zidul natural de la intrarea în peşteră.
 
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia. Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala mitropolitană unde se află şi astăzi.

Astăzi, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va participa la slujbele oficiate la Catedrala Patriarhală din București.
 
Sursa foto: Basilica.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii