Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instituţiile de cultură constănţene îşi schimbă tarifele

ro

04 Oct, 2014 00:00 1846 Marime text
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) de ieri s-a regăsit şi proiectul privind completarea şi modificarea anexei 6 din Hotărârea CJC nr. 5/2007 privind stabilirea unor tarife, taxe şi taxe speciale pentru anul 2007.
 
„CJC, prin Direcţia Coordonare Instituţii Subordonate, are în subordinea sa opt instituţii de cultură. Prin anexa 6 din Hotărârea nr. 5/07.02.2007, sunt stabilite tarife, taxe şi taxe speciale pentru instituţiile de cultură. Instituţiile de cultură subordonate au modificat aceste tarife şi taxe conform legilor în vigoare şi nevoilor acestora, în scopul creşterii încasărilor şi, implicit, a veniturilor, precum şi pentru atragerea unui număr mai mare de vizitatori. Pentru regularizarea acestora în mod unitar, înaintăm spre aprobare modificarea şi completarea anexei nr. 6 din Hotărârea CJC nr. 5/2007 privind stabilirea unor tarife şi taxe speciale pentru anul 2007“, se arată în referatul proiectului.
 
Muzeul de Artă Constanţa a solicitat modificarea tarifului de intrare pentru Muzeul „Ion Jalea“, acesta scăzând de la 10 lei la 6 lei în perioada de sezon 1.06 - 15.09, în scopul atragerii unui număr mai ridicat de vizitatori.
 
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a solicitat modificarea tarifelor astfel: operaţiunile de spălare, marcare, ambalare material arheologic - tariful va creşte de la 21 lei/oră la 29 lei/oră, operaţiunile de conservare, completare sau restaurare materiale - tariful va rămâne neschimbat, operaţiunile de sortare, inventariere, studierea materialului arheologic, studiu în bibliotecă - tariful va scădea de la 50 de lei/oră la 48 lei/oră, fotografierea materialelor arheologice, a săpăturilor de specialitate şi prelucrarea filmelor în laborator - tariful va scădea de la 18 lei/oră la 17/lei oră, activitatea de proiectare la lucrări de eliberare a amplasamentului de sarcină arheologică - tariful va scădea de la 75 de lei/oră la 18 lei /oră, activitatea de consultanţă - tariful va scădea de la 75 de lei /oră la 60 de lei/oră, activitatea de supraveghere arheologică în cadrul proiectelor „Eliberarea amplasamentelor de sarcină arheologică“ - tariful va creşte de la 45 de lei/oră la 49 lei/oră.
 
Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa a solicitat modificarea următoarelor tarife: la Grădina de Vară „Perla“ din Eforie Nord, tariful biletului va creşte de la 7 lei la 8 lei în perioada 15.06 - 30.06 şi de la 7 lei la 8 lei în perioada 1.09 - 15.09. De asemenea, instituţia a solicitat şi introducerea unor noi tarife astfel: copii sub 10 ani şi grupurile organizate pot achita un tarif de 6 lei la Grădina de Vară „Perla“ în perioada 15.06 - 15.09. Pentru utilizarea temporară a spaţiului Grădinii de Vară „Perla“ din Eforie Nord şi al Grădinii de Vară „Saturn“ din staţiunea cu acelaşi nume, tariful minimal este de 800 de lei pe zi.
 
Şi Teatrul de Stat Constanţa a solicitat introducerea unor tarife de utilizare, astfel: închiriere sală repetiţii mică - 10 lei/oră, sală repetiţii mare - 20 de lei/oră, sală spectacol Ferdinand - 250 de lei/oră, Grădina de Vară Soveja - 1.000 de lei/oră, închiriere costume spectacole - 50 de lei/zi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii