Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:44 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanța „Ziua Informării Preventive”, marcată printr-o serie de activități

ro

13 Jul, 2021 14:23 884 Marime text
  • Ziua Informării Preventive va fi marcată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanta printr-o serie de activităţi informativ-educative pentru conştientizarea diverselor pericole care pot fi prevenite.
Dacă pentru unele persoane, o zi de 13 poate aduce ghinion, mai ales dacă se suprapune cu o zi de marţi, pentru noi, această coincidenţă reprezintă doar un prilej în plus de a trage un semnal de alarmă asupra importanţei respectării măsurilor de prevenire. 

„Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!”, transmite Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.


Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat şi în acest an iniţiativei derulată la nivel european, astfel că, marţi 13 iulie, în municipiul Bucureşti şi în judeţele ţării va fi marcată „Ziua Informării Preventive”.  

Sărbătorită sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, Ziua Informării Preventive va fi marcată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanța printr-o serie de activităţi informativ-educative pentru conştientizarea diverselor pericole care pot fi prevenite.

Sursă foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii