Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

INFOTRAFIC. Canicula prelungește restricțiile de tonaj (7,5 t), până pe 2 august

ro

31 Jul, 2021 16:30 1846 Marime text
  • Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că duminică și luni, 01 – 02.08.2021, în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Suceava și Botoșani.
Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

INFOTRAFIC amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului „poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă, cu excepţia:

•           transporturilor de persoane;
•           transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
•           vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
•           transporturi funerare;
•           transporturi poştale;
•           transporturi de echipamente de prim ajutor;
•           transporturi pentru distribuire de carburanţi;
•           transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
•           transporturi pentru tractări vehicule avariate;
•           transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
•           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
•           transporturi apă îmbuteliată;
•           transporturi produse provenite din exploatări agricole;
•           transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii