Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iarna grea, omătul mare, problemele se ţin lanţ Tancurile de la Basarabi nu vor ieşi pe drumurile din judeţ (Galerie foto)

ro

27 Jan, 2012 00:00 3927 Marime text

tanc.jpgÎn ciuda dificultăţilor apărute ca urmare a dezlănţuirii naturii, nici anul acesta Armata nu va interveni cu ajutorul tancurilor. În aceste condiţii, autorităţile locale vor trebui să facă faţă situaţiei cu propriile utilaje. Comandantul Brigăzii 9 Mecanizate Mărăşeşti din Constanţa, generalul Vasile Hermeneanu, ne-a declarat că militarii sunt pregătiţi să intervină, în caz de nevoie. La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că lucrătorii Serviciului Rutier acţionează, alături de autorităţile publice locale, pe toate arterele de circulaţie din municipiul Constanţa şi din judeţ.

Oamenii legii recomandă tuturor conducătorilor auto să reducă deplasările cu propriile turisme pentru a evita situaţiile neplăcute din trafic. Conform Centrului Infotrafic, nu există artere rutiere viabile între municipiul Constanţa şi municipiul Bucureşti, dar în judeţul Constanţa nu sunt semnalate probleme deosebite. Totuşi, se circulă în condiţii de iarnă, vizibilitatea fiind scăzută, anumite zone din judeţ prezentând risc de formare de suluri de zăpadă pe arterele de circulaţie. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă tuturor conducătorilor auto să limiteze deplasările cu turismele, iar în cazul în care se deplasează cu acestea să se asigure că sunt echipate corespunzător pentru iarnă şi corespund din punct de vedere tehnic. De asemenea, poliţiştii mulţumesc tuturor conducătorilor auto care au înţeles să reducă deplasările cu propriile autovehicule, recomandându-le ca în cazul în care circulă cu acestea să evite blocarea arterelor de circulaţie prin parcarea pe carosabil a autoturismelor. Totodată, se recomandă conducătorilor autovehiculelor de mare tonaj să nu pornească la drum în această perioadă, cu precădere către Bucureşti, cunoscut fiind faptul că starea vremii şi a drumurilor din exteriorul judeţului Constanţa nu permite acest fapt.

iarna-iarna1.jpgComandantul Brigăzii 9 Mecanizate Mărăşeşti din Constanţa, generalul Vasile Hermeneanu, afirmă că Prefectura Constanţa a solicitat militarilor să fie pregătiţi pentru a interveni, la momentul potrivit. De menţionat că ultimele intervenţii ale tancurilor pe timp de iarnă au avut loc în urmă cu mai bine de 12 ani.

Pentru RAJDP, urgenţa pare... opţională

Date fiind condiţiile meteorologice deosebit de dificile, situaţia drumurilor din judeţ şi riscurile la care cetăţenii ar putea fi expuşi, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a convocat, ieri dimineaţă, Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Scopul a fost acela de a evalua situaţia din judeţ ca urmare a înrăutăţirii vremii şi de a dispune măsurile urgente care se impun a fi luate pentru perioada următoare.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa a precizat, în acest context, că priorităţile Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sunt „alimentarea cu energie şi apă potabilă a localităţilor", fapt pentru care a dispus ca ENEL şi RAJA să fie într-o relaţie de permanentă coordonare, „monitorizarea cu precădere a cazurilor medicale urgente - femeile însărcinate şi bolnavii care necesită dializă - şi asigurarea circulaţiei pe drumurile naţionale".

Prefectul a solicitat ca toate utilajele cu rol de deszăpezire să fie disponibile în punctele cheie, „pentru a se asigura mobilitatea rapidă la intervenţie" şi, totodată, a cerut primarilor din judeţ să limiteze, dacă va fi cazul, deplasarea microbuzelor şcolare, astfel încât siguranţa copiilor să nu fie pusă în pericol.

De remarcat este că, aşa cum a ţinut să atragă atenţia prefectul Claudiu-Iorga Palaz, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa nu a răspuns convocării: „Nu este în regulă că Drumurile Judeţene nu au răspuns convocării, astfel încât să putem asigura coordonarea instituţiilor cu rol în gestionarea problemelor care apar ca urmare a viscolului şi a căderilor de zăpadă".

Fără avarii grave la RADET

Reprezentanţii RADET Constanţa au anunţat că nu au înregistrat avarii din cauza intemperiilor. Singurele probleme au fost pierderile de agent termic pe strada Nicolae Iorga 24. Din acest motiv, locuitorii din Blocul J0 au rămas ieri fără căldură. De asemenea, ieri au fost executate lucrări de remediere în punctul termic nr. 70, motiv pentru care constănţenii care locuiesc în blocul B1, situat între bulevardul Ferdinand şi strada Traian, nu au avut apă caldă.

Mai multe localităţi au rămas fără apă

În urma avariilor Enel de ieri, staţiile de pompare ale SC RAJA SA au rămas fără curent şi nu au mai putut funcţiona, motiv pentru care abonaţii din Oituz şi cei de la intrare în Mihail Kogălniceanu au rămas fără apă. Ieri, tot din cauza avariilor Enel, consumatorii din Ciocârlia de Sus au rămas fără apă mai multe ore. Căderi de tensiune, dar de scurtă durată, s-au înregistrat şi la nivelul staţiei de pompare Palas din Constanţa. Abonaţii alimentaţi de această staţie (cartierele Medeea, IC Brătianu, Palas, Km 4-5, Km5, CET, Viile Noi, Casa de Cultură, ICIL, Abator, Inel I şi II) au avut în această perioadă apă cu presiune scăzută şi variabilă.

Ambulanţele, ajutate de Drumurile Judeţene să ajungă la pacienţi

ambulantaintraficiarna.jpgServiciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa a avut peste o sută de solicitări în noaptea de miercuri spre joi şi altă sută de solicitări în cursul zilei de ieri. Potrivit managerului SAJ, ambulanţele s-au deplasat în zonele greu accesibile cu antemergătoare de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa. Astfel, ambulanţele care s-au deplasat ieri la Pădureni, Histria, Băneasa, Hârşova, Cogelac au fost însoţite de utilajele RAJDP. „Nu am avut nicio maşină înzăpezită. Toţi pacienţii au fost preluaţi şi aduşi la Spitalul Judeţean", a declarat managerul dr. Vasile Popescu. Din cauza viscolului puternic au devenit impracticabile şi implicit s-au închis circulaţiei următoarele sectoare de drum judeţean: DJ307 (Şipote-Deleni), DJ391 (Băneasa-Dobromir-Şipote-Dumbrăveni-Cerchezu-Negru Vodă) şi DJ391 (Viroaga-Cerchezu).

Viscolul a făcut ravagii în reţeaua de electricitate

Din cauza ninsorii, zeci de localităţi au rămas fără curent electric, un stâlp de medie tensiune a fost rupt, iar un post de transformare ce a ars urma să fie înlocuit. În localităţile Fântânele, Lumina, Tariverde şi Tudor Vladimirescu a fost reluată furnizarea energiei electrice în jurul orei 16.00. La fel s-a întâmplat şi la Cogealac şi la Valu lui Traian, unde o parte dintre abonaţi au rămas fără electricitate. La ora 16.00, în judeţul Constanţa erau încă nealimentate 4 linii de medie tensiune parţial şi 18 posturi de transformare şi continua să nu aibă curent electric localitatea Dropia, unde se punea problema înlocuirii transformatorului ars. Reprezentanţii Enel au precizat că au întâmpinat mari dificultăţi în a ajunge la locul avariilor din cauza drumurilor şi a coloanelor de maşini înzăpezite. Echipa ENEL şi toate echipamentele aferente au rămas blocate în zăpadă şi a fost necesar sprijinul autorităţilor locale pentru a reuşi să se deblocheze utilajele înzăpezite. Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi, cordoane şi conductoare rupte, tije retezate, copaci sau crengi căzute pe liniile electrice aeriene. Aproximativ o sută de echipe Enel Distribuţie Dobrogea au lucrat pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

Autorităţile locale din Năvodari controlează cu brio situaţia

Pentru ca locuitorii oraşului să-şi poată continua activitatea în condiţii cât se poate de normale, echipele de intervenţie au acţionat ore în şir pe străzile din oraş

Nici de această dată, atenţionarea de vreme severă, respectiv codul galben, schimbat în portocaliu şi prelungit pentru zona Dobrogei, nu i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii administraţiei locale din Năvodari. Comandamentul de iarnă activat la nivelul oraşului şi coordonat de primarul Nicolae Matei a acţionat ieri ore în şir pe străzile din localitate. Echipele de intervenţie au fost pregătite să răspundă prompt tuturor solicitărilor de ajutor. Potrivit şefului autorităţii locale, stratul de zăpadă format pe străzile principale din oraş a fost îndepărtat cu rapiditate pentru a se evita pericolul la care erau supuse viaţa şi activitatea locuitorilor. Precizăm că în imediata apropiere a parcului din centrul oraşului au fost aduse încă de la începutul săptămânii un număr de şapte utilaje speciale de intervenţie. „Prioritatea noastră este ca locuitorii oraşului să-şi poată continua activitatea în condiţii cât se poate de normale în sezonul rece. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca ei să nu fie afectaţi de condiţiile meteorologice", a declarat primarul Nicolae Matei, coordonatorul activităţilor din cadrul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă din oraşul Năvodari.

Deszăpezire la foc continuu în municipiu

Dan Opreanu, directorul serviciului de salubrizare din cadrul societăţii Polaris, spune că în municipiul Constanţa se acţionează cu 11 maşini de împrăştiat material antiderapant, 20 de pluguri-lamă şi 47 de mijloace de încărcat în intersecţii. „Avem opt gredere pregătite pentru atunci când va creşte nivelul stratului de zăpadă. Până la această oră (n.r. seara trecută) am împrăştiat aproximativ 700-800 de tone de material antiderapant", a explicat Opreanu, care a precizat că lucrătorii Polaris sunt la datorie, pentru deszăpezire, 24 de ore din 24.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii