Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hram la mănăstirea de la Strunga-județul Constanța

ro

27 Mar, 2021 07:29 3225 Marime text
  • În această dimineață, începând cu ora 08.15, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, cu hramul Buna Vestire.
 
Totodată, de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Haralambie” din Constanța (zona Boema).
 
După slujbă, membrii cenaclului „Lumină Lină” (condus de către pr. Cătălin Dumitrean) vor susține un concert de pricesne.
 
Aici credincioșii vor putea cinsti o copie a icoanei Maicii Domnului Paramythia din Sf. Munte Athos, adusă de la parohia Brăteiu, județul Sibiu;
 
Amplasată pe locul fostului sat Strunga, mănăstirea s-a dezvoltat la baza bisericii celei vechi a satului, cu hramul "Sf. Mihail şi Gavriil".

Mai târziu a fost construită biserica mare, ce poartă hramul "Bunavestire", un corp de chilii, două trapeze şi un arhondaric cu capacitate de 100 de persoane

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii