Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hoyt Brian Yee, oficial american - „România a făcut paşi importanţi împotriva corupţiei şi poate fi un exemplu pentru alte state“

ro

24 Feb, 2017 00:00 1745 Marime text
Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Europa şi Eurasia, Hoyt Brian Yee, a susţinut, miercuri după-amiază, o prelegere pe tema „Parteneriatul Strategic SUA - România“ la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. Oficialul american a vorbit studenţilor, cadrelor didactice şi invitaţilor despre câteva dintre priorităţile parteneriatului strategic încheiat între România şi SUA în 2011.
 
Hoyt Brian Yee a evidenţiat însemnătatea globalizării, dar a vorbit şi despre securitatea la Marea Neagră, subliniind importanţa parteneriatului cu România pentru securitatea în zona Mării Negre. În prezent, relaţiile dintre cele două ţări partenere acoperă toate problematicile, în termeni de cooperare, SUA fiind partenere apropiate şi aliate ale României, a precizat Hoyt Brian Yee.
 
„În ceea ce priveşte cooperarea pe teme de securitate, românii ştiu mai bine decât americanii despre problemele de securitate, existând probleme la graniţa cu Ucraina destul de recent. Românii au înţeles riscurile şi ameninţările geopolitice care pot exista în zonă, riscurile terorismului. România a înţeles că trebuie să fie pregătită în cazul unor probleme ce vizează securitatea“, a afirmat oficialul.
 
„România a devenit lider în NATO ca iniţiative în ceea ce priveşte securitatea, a participat la misiuni militare. România este a patra ţara ca participare la acţiunile din Afganistan, o treime dintre militarii care luptă în Afganistan sunt români. Efortul României serveşte ca model pentru alte ţări în ceea ce priveşte implicarea în Afganistan“, a mai declarat Hoyt Brian Yee.
 
Oficialul a mai vorbit şi despre prezenţa americanilor la Mihail Kogălniceanu, o asigurare a implicării SUA în acest parteneneriat, dar şi o garanţie a securităţii din zonă.
 
De asemenea, a subliniat importanţa economică a României în parteneriatul strategic, vorbind despre resursele naturale de energie care contribuie la lupta împotriva unui monopol energetic geopolitic în regiune. Totodată, Hoyt Brian Yee a vorbit despre investiţiile în dezvoltarea industriei de extragere a gazelor naturale în Marea Neagră.
 
Un alt aspect adus în discuţie în cadrul întâlnirii este statul de drept. „Nu există instituţii puternice fără stat de drept. Când statul de drept este slab, corupţia este puternică. România a făcut paşi importanţi împotriva corupţiei şi este un exemplu pentru alte ţări despre cum poate lupta împotriva corupţiei“, a mai declarat asistentul adjunct al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Europa şi Eurasia.
 
Oficialul a amintit şi de protestele masive care au avut loc în Bucureşti, dar şi în alte oraşe ale ţării, prin care cetăţenii au cerut întărirea măsurilor anticorupţie. „România este una dintre ţările care pot deveni un exemplu pentru alte state în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi întărirea statului de drept datorită procurorilor şi unor instituţii precum DNA. Din experienţa mea în regiune, şi am lucrat în 17 state, nimic nu este mai eficient pentru a lupta împotriva corupţiei decât arestarea politicienilor care au profitat de poziţiile lor pentru interesele personale. Un fenomen poate chiar mai important pe care l-am observat în această luptă este acest protest masiv, care a adunat sute de mii de cetăţeni ce au cerut întărirea măsurilor anticorupţie, şi nu slăbirea statului de drept, care a făcut înconjurul lumii“, a afirmat oficialul.
 
Referitor la aceste proteste, oficialul a răspuns întrebării unui student care voia să îi afle părerea cu privire la prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis în piaţă, cu protestatarii. Hoyt Brian Yee a afirmat că, în opinia sa, preşedintele şi-a asumat rolul de lider şi şi-a exprimat poziţia - aşa cum au făcut-o şi politicienii - cu privire la această problemă care priveşte întreaga ţară.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii