Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gravity Park din parcul Tăbăcărie, gazda unui eveniment dedicat sporturilor extreme. Cât va achita RAEDPP

ro

24 Aug, 2017 00:00 2793 Marime text
Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa cumpără servicii de organizare a evenimentului „Gravity Summer Jam“, care va avea loc în Gravity Park din municipiu. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 87.206,8 lei.
 
Gravity Summer Jam este un eveniment ajuns la a şasea ediţie, fiind cunoscut la nivel naţional şi internaţional în rândul practicanţilor de sporturi extreme. Se va desfăşura în zilele de 15, 16 şi 17 septembrie 2017, la Gravity Park din parcul Tăbăcărie. Evenimentul cuprinde competiţii de rollerblading, bike, skateboarding, climbing, scooter, parkour, dar şi concursuri de artă urbană, cum ar fi o sesiune de graffiti realizată de artişti locali. Totodată, se va desfăşura şi un concurs de fotografie, care va continua în mediul online, pe pagina de Facebook a Gravity Park.
 
Pentru a asigura bună dispoziţie şi o atmosferă antrenantă, este nevoie de prezenţa unui DJ şi a unui MC (crainic) pe toată durata evenimentului. Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă, va fi necesară prezenţa unei ambulanţe cu medic şi servicii complete.
 
Achiziţia se va finaliza prin încheierea unui contract de servicii. Oferta va fi depusă fizic la sediul RAEDPP Constanţa din bulevardul Tomis nr. 101 sau electronic, până la data de 29.08.2017. Ofertantul declarat câştigător va publica, la solicitarea autorităţii contractante, un catalog în SEAP cuprinzând serviciile supuse ofertării. Aceştia vor preciza în respectivul catalog că vor respecta în totalitate prevederile caietului de sarcini. Oferta are caracter ferm şi va fi exprimată în lei. În vederea analizării şi comparării preţurilor ofertate, se vor lua în considerare doar acele oferte care conţin preţuri pentru toate categoriile de operaţiuni. Adjudecarea se va face pe valoarea totală ofertată. Autoritatea contractantă va selecta oferta cu preţul cel mai scăzut care respectă cerinţele din anunţul publicitar şi din caietul de sarcini.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii