Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun pentru elevi. Legea merge la promulgare

ro

10 Oct, 2020 00:00 2172 Marime text
  • Elevii din învățământul preuniversitar vor beneficia de gratuitate la transportul local și județean
  • Vor putea merge gratuit cu metroul sau trenul, pe baza carnetului de elev
  • Legea merge spre promulgare, dacă nu o să fie atacată la CCR
Elevii din învățământul preuniversitar vor beneficia de gratuitate la transport, fie că vorbim de cel local sau de cel județean, și vor putea circula, inclusiv cu trenul sau metroul, pe baza carnetului de note. Măsura a fost adoptată de Parlament și se îndreaptă spre promulgare.

Proiectul de lege, adoptat miercuri, se îndreaptă acum către președintele țării, pentru promulgare, și care modifică Legea nr. 1/2011 a educației naționale. Practic, documentul extinde gratuitatea existentă în prezent pentru transportul local și la transportul județean.

„Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, scrie, concret, în proiectul adoptat miercuri de Senat, în calitate de Cameră decizională.

Totodată, proiectul de lege stabilește și schimbarea modului în care se acordă gratuitatea transportului pentru elevi. Mai exact, pentru a asigura gratuitatea transportului elevilor, decontarea cheltuielilor se va face de la bugetul de stat către primării, care, la rândul lor, vor plăti operatorul de transport.

Elevii vor circula cu mijloacele de transport în comun pe baza carnetului de elev, așa cum apare și în expunerea de motive ce însoțește proiectul, inclusiv atunci când vor folosi trenul sau metroul, costurile pentru operatorul de transport fiind acoperite de primării.
 

Inițiatori

Inițiatorii legii sunt: Andronescu Ecaterina - senator PSD; Antal István-Loránt - senator UDMR; Baciu Gheorghe - senator PMP; Botnariu Emanuel-Gabriel - senator PSD; Cârciumaru Florin - senator PSD; Corlăţean Titus - senator PSD; Creţu Gabriela - senator PSD; Cseke Attila-Zoltan - senator UDMR; Ionaşcu Gabi - senator PMP; Marciu Ovidiu-Cristian-Dan - senator PSD; Marin Gheorghe - senator PSD; Nicolae Şerban - senator PSD; Pop Liviu-Marian - senator PSD; Preda Radu-Cosmin - senator PSD; Savin Emanoil - senator Independent; Ţuţuianu Adrian - senator Independent; Dîrzu Ioan - deputat PSD; Szabó Ödön - deputat UDMR

Elevii cer Președintelui României să promulge legea și să nu o atace la Curtea Constituțională. „ În acest sens, asociațiile de elevi din țară,alături de Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți- Învățământ Preuniversitar, solicită Președintelui României, Klaus-Werner Iohannis, să promulge legea privind transportul elevilor în cel mai scurt timp, iar parlamentarilor și Guvernului să nu o atace la Curtea Constituțională”, au transmis reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii