Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grădiniţă particulară în asociere cu RAEDPP Codruţa Constantinescu şi fina Cătălina, datoare cu 25% din profit

ro

26 Sep, 2014 00:00 3580 Marime text
Unităţile de învăţământ preşcolar particulare par să prindă tot mai mult avânt în ultima perioadă. În general, persoanele cu dare de mână sunt clienţii fideli ai grădiniţelor SRL. În Constanţa, una dintre primele unităţi de învăţământ de acest fel a fost Grădiniţa „Piticot“, un proiect de suflet al familiei Constantinescu, în speţă al Codruţei Constantinescu, soţia preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa.

Nu putem nega faptul că doamna Constantinescu a făcut chiar o treabă bună cu acest proiect, la fel cum nu putem contesta bunele intenţii cu care a deschis şi o a doua grădiniţă particulară, Rainbow Kinder Campus. Aşa cum menţionam într-o ediţie anterioară, Rainbow Kinder Campus a început să prindă contur chiar de la începutul anului. Primăria Constanţa a dat către RAEDPP Constanţa şi SC Rafting Company SRL autorizaţia cu numărul 7 din ianuarie 2014. Cele două părţi solicitau documentul pentru o lucrare de „Reabilitare, transformare imobil S+P, din cantină în grădiniţă afterschool, amenajări exterioare teren investitor: SC Rafting Company SRL, conform contractului de asociere nr. 1182/01.02.2013“, durata investiţiei fiind preconizată a se întinde pe 30 de luni. Facem precizarea că RAEDPP a fost înfiinţată printr-o hotărâre de Consiliu Local Municipal Constanţa (nr. 332/02.08.1996) şi are în administrare spaţii şi terenuri aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, inclusiv unităţile de învăţământ preuniversitar, clădiri şi terenuri aferente acestora, fiind deci o instituţie de interes local.

 Afaceri în familie

Celălalt asociat în cadrul contractului, SC Rafting Company SRL, este societatea deţinută, în proporţii egale, de Codruţa Mihaela Constantinescu, soţia lui Nicuşor Constantinescu, şi fina Maria-Cătălina Lăpăduş. Cătălina-Maria este fiica Sandei Ciocoiu, şefa Conpress Holding şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD. Cele două, Codruţa şi Cătălina, au rămas singurele asociate în SC Rafting Company SRL, după retragerea Mihaelei Coconcea. Cătălina Lăpăduş este asociată şi în Mara Construct SRL, societate care a câştigat numeroase contracte la Consiliul Judeţean condus de naşul Nicuşor Constantinescu.
Instituţia de interes public a încheiat cu SC Rafting Company, societatea celor două, contractul de asociere nr. 1182/01.02.2013 având ca obiect „asocierea privind reabilitarea şi exploatarea imobilului «clădire S+P şi teren în suprafaţă de 1.733 mp, situat în Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 284, în vederea desfăşurării de activităţi de formare/educare/dezvoltare personală a copiilor integraţi în învăţământul preuniversitar»“, se arată într-un răspuns al regiei constănţene.
 
RAEDPP face precizarea că nu a adus în asociere sume în lei sau altă monedă. „Aportul RAEDPP Constanţa a constat doar în clădire (aflată într-o stare avansată de degradare la data predării în anul 2013) şi teren aferent“, se precizează în documentul remis către ZIUA de Constanţa. „Investiţia, în integralitate, este finanţată de către SC Rafting Company SRL, care are obligaţia de a asigura mijloacele materiale, umane şi financiare în vederea executării lucrărilor şi bunei exploatări a construcţiei, potrivit obiectului asocierii“, precizează RAEDPP Constanţa.
Menţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere şi din partea firmei Rafting Company, însă reprezentanţii acesteia nu au răspuns mesajelor noastre. Dacă o vor face, vom publica, ulterior, răspunsul.

Avantajul RAEDPP - 25%. Până acum, 25% din nimic


În ediţiile anterioare, menţionam că, din răspunsul dat iniţial de RAEDPP, nu reieşea avantajul material pe care instituţia de interes public îl avea de încasat de pe urma aceste asocieri. Directorul RAEDPP, Mădălina Moţăţăianu, a declarat însă că existe cote de participare pe care instituţia le are de încasat, solicitându-ne o nouă adresă, precizând încă o dată că regia constănţeană nu contribuie cu sume în lei la realizarea obiectului contractului, ci doar a pus la dispoziţie imobilul, pe care îl descrie ca fiind „într-o stare avansată de degradare la data predării, în anul 2013“.

Din răspunsul emis de regia constănţeană în data de 24 septembrie, „în ceea ce priveşte distribuirea profitului, precizăm că RAEDPP Constanţa va beneficia pe durata derulării contractului de 25% din profitul impozabil al asocierii“, se menţionează în documentul remis ca urmare a solicitării noastre, în conformitate cu Legea 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
 
Aşadar, un sfert din profitul impozabil ar ajunge în bugetul Regiei Autonome pentru Exploatarea Domeniului Public şi Privat. Doar că, potrivit datelor financiare ale societăţii deţinute de Codruţa Constantinescu şi de fina Cătălina, firma, înfiinţată încă din anul 2003, nu s-a putut lăuda până în prezent cu vreun profit ci, din contră, a înregistrat pierderi semnificative. Activitatea a fost întreruptă şi reluată din aprilie 2012. În 2013, anul în care Rafting Company şi RAEDPP s-au asociat prin contractul cu numărul 1182/01.02.2013, compania raporta o cifră de afaceri nulă, un profit negativ de 6.850 de lei şi 0 angajaţi. Aşadar, până acum, RAEDPP pare să fi câştigat, de pe urma acestei asocieri, un sfert din... nimic.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii