Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grădiniţă nouă în localitatea Cuza Vodă din judeţul Constanţa. Cât vor costa lucrările (document)

ro

18 Mar, 2019 00:00 2203 Marime text
Primăria Cuza Vodă anunţă organizarea şi desfăşurarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Proiectare şi execuţie lucrări de construire grădiniţă cu program prelungit pentru 3 grupe şi împrejmuire teren în comuna Cuza Vodă“, în valoare estimată de 1.455.653 de lei. Ofertele sau cererile de participare vor fi depuse până pe data de 1.04.2019, ora 15:00. Acestea vor fi deschise în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Contractul vizează următoarele lucrări: realizarea serviciilor de proiectare, întocmire proiect tehnic (PAC, POE, PTE), documentaţii necesare pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţii, asistenţă tehnică din partea proiectantului. Imobilul va avea un regim de înălţime: P+1 în arie construită de 341,2 mp şi o arie desfăşurată de 676,96 mp.
 
Valoarea estimată a prezentei proceduri (în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele) este de 1.455.653 de lei fără TVA (1.732.226 de lei cu TVA inclus), compusă din: întocmire proiect tehnic - 30.800 de lei (fără TVA), asistenţă tehnică din partea proiectantului - 6.500 lei (fără TVA), amenajarea terenului - 87.231 lei (fără TVA), cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare - 220.865 lei (fără TVA), construcţii, instalaţii şi montaj - 1.080.626 lei (fără TVA), organizare de şantier - 29.631 lei (fără TVA).
 

Responsabili de atribuirea procedurii

 
Persoanele ce deţin funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante,  responsabile de atribuirea contractului de achiziţie publică, sunt: Dulgheru Viorel - primar; Mihai Vancea - viceprimar; Silvia Gheorghe - secretar; Ovidiu Vasincu - furnizor servicii de consultanţă în managementul investiţiei, precum şi consilierii locali: Banu Cojocaru Vasile, Banu Gheorghe, Dumitru Eugen, Gheorghe Costinel, Ivanciu Fanica, Mihai Gheorghe, Mihai Ion, Ovezea Ștefan, Ion Leontina, Solomon Dumitru, Stănescu Daravin, Vasile Ionuţ.
 

Condiţii pentru ofertanţi

 
Ofertantul trebuie să facă dovada că, în ultimii 5 ani, a executat şi dus la bun sfârşit lucrări de natură şi complexitate similară / comparabilă cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedură, cu o valoare totală cumulată mai mare sau egală cu 1.418.353 de lei (fără TVA). Prin lucrări de natură şi complexitate similară, comparabilă cu cele ce fac obiectul prezentei achiziţii, autoritatea contractantă înţelege: execuţia de lucrări de construire şi/sau de modernizare şi/sau reabilitare a oricăror tipuri de construcţii civile cel puţin din categoria de importanţă "C". De asemenea, ofertantul trebuie să facă dovada că, în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani calculaţi până la data-limită de depunere a ofertei, a prestat servicii de natură şi complexitate similară / comparabilă cu cele ce fac obiectul prezentei proceduri de achiziţie, respectiv servicii de proiectare cu o valoare totală cumulată mai mare sau egală cu 37.300 lei (fără TVA).
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii