Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:03 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Navale Române Două nave militare românești în Strâmtoarea Bosfor (galerie foto)

ro

25 Sep, 2021 16:41 2822 Marime text


  • Forțele Navale Române au marcat, astfel, un moment inedit, prin întâlnirea a peste 300 de marinari militari români în apele ce despart continentul asiatic de cel european, fapt ce dovedește încă o dată existența unei prezențe constante și consistente a navelor militare românești în zona de responsabilitate de pe flancul sud-estic al Alianței Nord Atlantice.
Puitorul de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” a parcurs primele 24 de ore de marș spre Marea Mediterană, pentru a participa la Operația „Irini”. În acest timp, a efectuat manevra de plecare din portul militar Constanța, a ieșit din Marea Neagră și a tranzitat Strâmtoarea Bosfor.

Cu câteva mile marine înainte de a intra în apele Mării Marmara, marinarii militari de la bord au prezentat onorul unei alte nave militare românești, fregata „Regina Maria”, care se afla în drum spre casă, după executarea misiunilor specifice din cadrul Operației „Sea Guardian” în Marea Mediterană.

Forțele Navale Române au marcat, astfel, un moment inedit, prin întâlnirea a peste 300 de marinari militari români în apele ce despart continentul asiatic de cel european, fapt ce dovedește încă o dată existența unei prezențe constante și consistente a navelor militare românești în zona de responsabilitate de pe flancul sud-estic al Alianței Nord Atlantice.

Pentru cei 85 de membri ai echipajului puitorului 274, urmează trei luni de misiuni de supraveghere maritimă și de consolidare a securității regionale și colective, iar moralul acestora este unul puternic și susținut de experiența bogată și de modul profesionist de pregătire.

„Misiunea la care marinarii români vor participa este una de noutate pentru Forțele Navale Române, fiind pentru prima dată când o navă militară românească, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, ia parte la Operația EUNAVFOR MED „Irini”.

Echipajul navei a parcurs o perioadă intensă de pregătire în vederea participării la misiune, motiv pentru care există o dorință mare de afirmare în rândul celor de la bord, având în vedere că majoritatea sunt tineri și la început de carieră militară.

Gândurile noastre pentru cei de acasă sunt de mulțumire, susținere și încurajare și le transmitem că ne dorim să fie în permanență liniștiți și să fie convinși că vom executa misiunile fără probleme și în conformitate cu cele mai înalte standarde.”, transmite comandantul navei, căpitan-comandor Daniel Gheorma.

Corespondență transmisă de locotenent Alexandru Turturică, ofițerul responsabil cu activitatea de informare și relații publice de la bordul navei.

Sursa foto-text: Forțele Navale Române  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii