Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Film dedicat navigatorilor de pe Marea Neagră Documentarul va fi prezentat la Festivalul Ursul de Aur, de la Berlin

ro

26 Sep, 2014 00:00 2228 Marime text
Ieri, la Constanţa, a fost celebrată Ziua Internaţională a Marinei Comerciale. Cei prezenţi la eveniment au vizionat în premieră filmul documentar „Dark side of the Black Sea“ (Partea întunecată a Mării Negre). Documentarul va fi prezentat şi la Festivalul Internaţional de Film Ursul de Aur de la Berlin.
 
Printre problemele cu care se confruntă navigatorii români ce călătoresc pe apele Mării Negre se numără neplata salariilor, nerespectarea de către armator a condiţiilor din contract, accidentele de muncă, dar şi abandonarea echipajelor de către armator în alte porturi. „Singura soluţie este ca navigatorii să adere la Sindicat, care îi poate reprezenta“, a declarat Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Potrivit acestuia, în România, 11.250 de marinari sunt activi pe mare. Peste 800 de nave ce navigă în Marea Neagră au o vechime de peste 30 de ani şi doar 500 sunt mai noi de zece ani, din totalul de 2.200. În Portul Constanţa acostează anual peste 4.500 de nave. Până la Revoluţie, în medie, în Portul Constanţa acostau anual 6.000 de nave. Până în ultimii ani, cifra a scăzut la 3.000 de nave, apoi a crescut la 4.500. În lume, există peste un milion şi jumătate de navigatori care muncesc pe navele comerciale şi transportă peste 12 miliarde de tone de marfă. Acest număr reprezintă peste 90% din comerţul mondial.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii