Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivități în Cumpăna cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

24 Jan, 2022 11:00 2453 Marime text
  • Primăria și Consiliul Local Cumpăna organizează luni, 24 Ianuarie 2022, de la orele 11.00, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.




Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, invită, cu acest prilej, toți locuitorii comunei să sărbătorească, așa cum se cuvine, această zi de o importanță istorică pentru poporul român:



 


“Unirea Principatelor Române este unul dintre cele mai îndrăgite momente ale istoriei noastre. Cei  163 de ani  care au trecut de la Unire ne-au arătat care este distanţa de la efort la recompensă. Faptele EROILOR noştri sunt cele care ne permit nouă să fim ceea ce suntem astăzi. Lupta românilor din toate timpurile a fost dusă pentru noi - cei care suntem acum aici.


Pentru că noi suntem cei care ne bucurăm astăzi de reuşita lor, la fel cum mâine sperăm să se bucure copiii  noştri de reuşitele noastre. Aducem astfel, un pios omagiu tuturor eroilor neamului românesc, mai ales celor care mai sunt astăzi printre noi, mulţumindu-le pentru demnitatea cu care au apărat interesele şi integritatea României.













După intonarea imnului are loc slujba relIgioasă oficiată de preotul din localitate.








Mariana Gâju a tinut un discurs emoționant dupa terminarea slujbei religioase.  "Se împlinea un vis, un ideal. Unirea era visul tuturor românilor", a exclamat primarul Mariana Gaju.







Bâtrânul de 105 ani din Cumpăna, Ion Ceapă, nu a putut participa la festivități. Din nefericire, acesta este internat în spital. Mariana Gâju i-a urat sănătate în timpul discursului său. Autoritățile din Cumpăna i-au pregătit și o diplomă.



Mai multe imagini în  galeria foto.






















Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii