Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivitate de absolvire la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. Când are loc evenimentul și cine va participa

ro

29 Jul, 2021 14:42 1721 Marime text
  • Alături de noua promoție de tehnicieni militari de marină, la festivitatea de absolvire, se vor afla șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, comandanți de mari unități și unități din Forțele Navale Române, părinții, rudele și prietenii absolvenților.
Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” organizează vineri, 30 iulie, începând cu ora 08.30, festivitatea de absolvire și de acordare a primului grad militar a absolvenților Promoției 2021, denumită onorific „Regele Mihai I – 100”.

În cadrul ceremoniei, 72 de absolvenți vor primi gradul de maistru militar clasa a V-a, iar 21 de absolvenți vor primi gradul de agent de poliție. Cei 93 de absolvenți vor fi încadrați în unități din Forțele Navale Române, respectiv în structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru prima dată în istoria școlii, în fruntea promoției este o absolventă școlarizată pentru Ministerul Afacerilor Interne. Agent de poliție Iuliana MURARIU are 22 de ani, este din Botoșani și a urmat cursurile specialității Timonier și tehnică de navigație navală. Și-a dorit dintotdeauna să îmbrace ținuta de om al legii și consideră că Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale este rampa de lansare ideală pentru orice tânăr atras de cariera militară. După absolvire, agent de poliție Iuliana Murariu va încadra o funcție în cadrul Sistemului Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) din cadrul Poliției de Frontieră. Chiar dacă a optat să-și înceapă cariera cu o funcție la uscat, tânăra nu exclude posibilitatea ca, în viitor, să activeze și pe funcții la bordul navelor din flota Poliției de Frontieră.

Alături de noua promoție de tehnicieni militari de marină, la festivitatea de absolvire, se vor afla șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, comandanți de mari unități și unități din Forțele Navale Române, părinții, rudele și prietenii absolvenților.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii