Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festival de balet de talie internaţională, la Mangalia

ro

26 Jul, 2012 01:48 3605 Marime text
Mangalia_casa_de_cultura.jpgSala Casei de Cultură din Mangalia a găzduit marţi conferinţa de presă care a deschis oficial Festivalul Tânărului Dansator - Youth Dance Fest Mangalia, România 2012.

Ajuns la cea de-a cincea ediţie, festivalul-concurs a adunat la start peste 70 de tineri iniţiaţi în tainele dansului la cele mai renumite şcoli de coregrafie din ţară. Juriul are ca preşedinte o stea a scenei româneşti, prim-balerina Ileana Iliescu, care i-a sfătuit pe tineri să muncească mult, să nu lipsească de la antrenamente, pentru că talentul trebuie completat şi cu multă muncă. Directorul artistic al evenimentului, Cristian Mindriş a amintit câteva citate celebre despre balet aparţinând unor balerini precum Anna Pavlova sau unor oameni de ştiinţă precum Albert Einstein.

Juriul este completat cu prim-balerina Rodica Murgu, una dintre cele mai mari balerine ale ultimelor decenii, din Timişoara, sufletul noii şcoli de balet înfiinţate în cadrul Casei Tineretului din localitatea de pe Bega. Alături de cele două doamne ale baletului românesc, îi amintim şi pe prim-balerinul Ilie Filip, pe Rose-Marie Stocec Bot, Corina Marc, Cristina Todi-Iuriciuc, Mihaela Ţigănuş Vasilovici şi pe Mihai Mândruţiu.

Juriul a decis ca participarea la competiţie să se facă în ordine alfabetică, pe grupe de vârstă, iar evoluţia competitorilor să aibă loc în fiecare seară, de la ora 20.00, pe scena Casei de Cultură Mangalia. Spectacolele vor fi transmise în direct pe un ecran instalat în faţa clădirii instituţiei de cultură din Mangalia, astfel încât toţi iubitorii dansului clasic să le poată viziona fără a intra propriu-zis în sală. Programul va fi deschis de un grup de concurenţi de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali""- Bucureşti, de la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia" - Cluj-Napoca şi de la Secţia Coregrafie a Colegiului de Arte „Octav Băncilă"- Iaşi, cu un divertisment coregrafic clasic şi de caracter, pe muzica lui Giacomo Mayerbeer şi a lui Adolphe Adam.

De-a lungul celor patru ediţii anterioare, festivalul a avut concurenţi deosebit de valoroşi de la câteva şcoli europene de balet cu tradiţie: Colegiul Naţional de Balet de la Kiev, Colegiul Naţional de Coregrafie de la Chişinău şi Şcoala de balet a Operei de la Maribor - Slovenia. Directorul artistic al festivalului a făcut demersurile necesare pe lângă maestul Iuri Grigorovici ca din 2013 Festivalul Tânărului Dansator să fie admis în marea familie a Federaţiei Internaţionale a concursurilor de balet, din care fac parte localităţi precum Varna, Moscova, Helsinki, Istanbul, Perm, New York - YAGP, Seoul şi Shanghai.

Intrarea este liberă, iar festivitatea de premiere şi gala laureaţilor vor avea loc sâmbătă, 28 iulie, la ora 11.00.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii