Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fara distractii estivale Criza trage la fund Romanian Boat Show (galerie foto)

ro

17 Jun, 2010 04:05 1596 Marime text
cap_4.jpgRomanian Boat Show s-a inaugurat ieri, fără mare fast, ca „de criză", aşa cum au glumit organizatorii, în Portul Turistic Tomis.

boat_show.jpgChiar dacă este cea de-a doua ediţie „pe apă" şi ar fi trebuit, ca şi cea de anul trecut, se aibă loc în noua Marină Tomis, cea pe care Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, concesionarul portului, împreună cu Tomis Marina Management ar fi trebuit să-l finalizeze în 2009, şi 2010 i-a găsit pe „barcangii" în acelaşi loc. Numai că, în număr mult mai mic, cu mai puţine ambarcaţiuni expuse (spre deloc) şi fără atmosfera cu care ne obişnuiseră anii trecuţi. Ionuţ Barbu, reprezentantul Power Marine, firmă co-organizatoare împreună cu Set Events, a declarat că anul acesta participă aproximativ 25 de expozanţi, cu 100-110 branduri. „Nu este o cifră mare, dar este, din punctul nostru de vedere, satisfăcător pentru situaţia în care industria de ambarcaţiuni se desfăşoară. Credem că succesul cel mai mare pe care îl avem este că am reuşit să facem şi anul acesta acest eveniment. Ne-ar fi părut foarte rău să nu reuşim. Am făcut şi noi eforturi, ca organizatori, dar şi expozanţii au făcut eforturi, astfel încât să avem şi să continuăm tradiţia Romanian Boat Show şi la Constanţa", a mai spus Barbu. Acesta a mai precizat că ediţia 2010 a Romanian Boat Show duce lipsă de expozanţi din străinătate: „Companiile străine de anul trecut au fost majoritatea din Bulgaria şi poate problemele la ei sunt mai mari decât la noi şi din această cauză nu au mai venit". Ionuţ Barbu s-a plâns că bugetul de anul acesta este cu 50% mai mic faţă de cel de anul trecut, însă nu ne-a precizat cum a găsit bani pentru pază, asigurată de Conpress Holding, firmă în care îi regăsim pe Sorin Strutinsky, Mihail Cârciog şi Sanda Ciocoiu şi în care, pe la începutul anilor 2000, au fost implicaţi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Acelaşi Mazăre care, după ani şi ani, a finanţat multe dintre proiectele firmei Power Marine. Revenind la Romanian Boat Show 2010, organizatorii spun că cea mai scumpă ambarcaţiune va veni astăzi în Portul Tomis şi este o Princess 50 în valoare de 700.000 de euro, fără taxe. De asemenea, pasionaţii mai pot admira şi un Endurance 41, care are un preţ de 301.103 euro fără taxe. Ionuţ Barbu a mai spus că evenimentul inaugurat ieri este printre puţinele pe care le va mai organiza în această vară. Aşadar, se pare că va trebui să ne luăm adio de la Exotic Car Show, Strong Man sau alte evenimente de acest gen.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii