Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a transmis Gino Iorgulescu către familia îndoliată - "Am promis în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată"

ro

10 Sep, 2019 13:45 2722 Marime text

Familia Iorgulescu a transmis marţi, 10 septembrie, printr-un comunicat de presă, la două zile după ce Mario, fiul lui Gino, a fost implicat într-un accident grav în București, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani. 

"Familia Gabriela şi Gino Iorgulescu

În aceste ore grele pentru noi toţi cei atât de afectaţi de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugăminţile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă. Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în faţa lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămaşi fără tată. Ştim că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omeneşte posibil pentru creşterea şi educaţia lor, pentru ca drumul copiilor în viaţă să fie cât mai bun.

Cu sufletul sfâşiat şi credinţă în Dumnezeu,
Gabriela şi Gino Iorgulescu"

Amintim căMario Iorgulescu a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 24 ani. În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit grav și transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate și probe biologice. 

Sursă foto: Facebook.com (LPF)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii