Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Făgădau vs președinții asociațiilor de proprietari Oamenii au uitat de campania de curățenie și și-au spus oful (galerie foto)

ro

01 Oct, 2015 00:00 2209 Marime text
Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța a găzduit, ieri seara, o întâlnire dintre primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari. Întâlnirea,  anuntață acum câteva zile, urma să fie dedicată campaniei de ecologizare  „Curățăm Constanța noastră“, inițiată de administrația locală.
 
„Am plecat de la o abordare prietenoasă. Nu dau ordine! Este o invitaţie la curăţenie! De aceea trebuie să avem grijă de curăţenie. Campania nu va începe năvalnic. Trebuie să ne mobilizăm şi să facem curat în jurul blocului. Acolo unde nu se face vom da notificări. Primăria vă va sprijini cu tot ce aveţi nevoie", a mai spus Făgădău. În cadrul campaniei de curăţenie, care se va desfășura în perioada 1 – 31 octombrie, se va face şi o campanie de colectare a deşeurilor electronice. În acest sens vor fi deschise şase puncte de colectare.

A plouat cu nemulţumiri

Reprezentanții asociațiilor i-au sărit în cap lui Făgădău! Oamenii au uitat de tema întâlnirii și și-au spus ofurile. Administratorul a cinci asociaţii din Tomis Nord, Corneliu Pârvu, i-a sugerat  primarului Făgădău să micşoreze prețul la gigacalorie şi să modifice schema de acordare a subvenţiei. El a atras atenţia că primesc subvenţie şi cei cu venituri mari, navigatorii, cei care stau în chirie, cei care au mai multe proprietăţi, cei care nu declară veniturile. Aşa încât, discuţia despre curăţenie s-a transformat într-una despre gigacalorie. Oamenii au mai menționat despre  procedura grea de debranşare de la sistemul centralizat de termoficare, de taxele pe care le percepe RADET pentru analiza unui dosar. Un alt preşedinte de asociaţie s-a plâns pe companiile de Congaz şi RCS & RDS, care nu repară trama stradală, după efectuarea lucrărilor din subteran.
 
Referitor la subvenţionarea gigacaloriei, Făgădău a spus că cei care şi-au declarat fals veniturile şi au primit subvenţii vor trebui să dea banii înapoi. „Eu m-am debranşat de la RADET. E adevărat, este un traseu sinuos. Îl vom simplifica. Vom face o analiză pe toate punctele de distribuţie. Acolo unde vor oamenii să se debranşeze, îi vom ajuta să se debranşeze de tot, pentru că acolo este punct de pierdere”, a declarat Decebal Făgădău.
 
Pe de altă parte, primarul s-a declarat nemulţumit și el de lucările executate de RCS-RDS, despre care spune că nu repară ceea ce strică.
 
Cei prezenți la reuniune nu au uitat să-i aminteasă primarului Decebal Făgădău despre nemulțumirile referitoare la activitățile primăriei.  „Nimeni de la primărie nu vine pe teren să vadă ceea ce se întâmplă”, a spus un președinte de asociație din zona Casei de Cultură.  În toată cearta iscată, Decebal Făgădău promite întâlniri mai dese pentru a calma spiritele care s-au încins printre președinții de asociații nemulțumiți. La finalul evenimentului, s-a anunțat perioada în care se va organiza încă o întâlnire de acest gen. Nu se știe exact ziua, însă cert este că reuniunea va avea loc în ultima săptămână din luna octombrie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii