Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expozitie de publicatii ale personalitatilor culturale

ro

05 Jun, 2003 00:00 1562 Marime text

Flori de vis, flori de viata

Pentru prima luna a verii, Biblioteca Judeteana Constanta a organizat o expozitie de publicatii ale unor personalitati culturale romane si straine. Dintre acestia ii amintim pe cativa: Constantin Cioroiu (30.06.1938) - 65 de ani de la nastere. Cunoscut prozator si publicist al urbei constantene, membru al Uniunii Scriitorilor, "Constantin Cioroiu are pasiunea restauratorului care reintregeste, . o lume fascinanta, fundata in apele timpului" (Stefan Cucu, Tomis, 1984). Ovid Densusianu (29.12.1873 - 08.06.1938) - 65 de ani de la moarte. Cautand sa largeasca continuu orizonturile culturii romanesti, Ovid Densusianu a initiat dezbateri comparatiste, a pus curentele literare in contextul celorlalte arte, a definit conceptul literar de "decadenta", a schitat categoria estetica a "uratului" etc. Ioan Ionescu de la Brad (24.06.1818 - 16.12.1891) - 185 de ani de la nastere. Devotat prin vocatie cauzei taranesti si jurandu-i credinta deplina si protectie neclintita, Ioan Ionescu de la Brad considera ca dreptatea mondiala si legea binelui suprem se regaseau in structurile proprietatii. Barbu Stefanescu Delavrancea (11.06.1858 - 29.04.1918) - 145 de ani de la nastere. Meritul scriitorului consta in stiinta de a-l aduce intr-un prim-plan cinematografic pe Stefan cel Mare, in cele doua ipostaze: omul si domnul, care devine coplesitor prin personalitatea lui legendara si prolifica. Stefan Octavian Iosif (23.10.1875 - 22.06.1913) - 90 de ani de la moarte. Opera lui ilustreaza destinul caracteristic al unui scriitor minor. In cazul de mai sus, poetul poate fi considerat drept veriga de legatura dintre eminescianism si simbolism. Alaturi de evenimentele legate de personalitatile enumerate mai sus, evidentiem si 100 de ani de la nasterea scriitorului George Orwell (25.06.1903 - 21.01.1950), precum si 150 de ani de la nasterea scriitorului Erick Maria Remarque (22.06.1898 - 15.09.1970). De asemenea, sunt ilustrate cu cateva titluri specifice si sarbatorirea Zilei Aviatiei Romane (17 iunie), precum si cea a Zilei Mondiale a Mediului Inconjurator (5 Iunie).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii