Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Etapa I a Ligii I FC Viitorul se întâlneşte în această seară cu FC Braşov

ro

23 Jul, 2012 01:00 2473 Marime text
cap_8.jpgÎn această seară, începând cu ora 19.00, FC Viitorul se va întâlni cu FC Braşov pe stadionul „Oţelul". Acesta este primul meci din cadrul etapei I a Ligii I. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 1.

„Este o atmosferă foarte bună în sânul lotului, iar stafful şi toţi jucătorii sunt conectaţi la prima partidă oficială din Liga I. Avem încredere în posibilităţile noastre şi chiar dacă avem cel mai tânăr lot din campionat credem că putem face lucruri bune în noul sezon. Vom face totul pentru îndeplinirea obiectivului: clasarea între locurile 1-10. Vrem să demonstrăm că avem valoare. Emoţiile înaintea debutului sunt inerente, dar ele vor dispărea atunci când vom intra pe teren. Respectăm adversarul, dar nu ne temem de el. Vom vedea după meci dacă a fost sau nu un avantaj faptul că vom juca meciurile de pe teren propriu la Galaţi. Trebuie să ne impunem chiar dacă întâlnim o echipă de tradiţie, cu jucători experimentaţi. Vrem să arătăm că suntem o echipă competitivă. Şansele sunt egale, însă noi avem de partea noastră imboldul pe care îl are orice echipă nou-promovată, precum şi tinereţea. Sper să fim noi cei care vom obţine cele trei puncte", a declarat antrenorul Cătălin Anghel.

 meci_viitorul_2.jpg

„Toţi am aşteptat startul campionatului, cel mai frumos moment este să joci meciuri oficiale. Am jucat doi ani la Oţelul şi pot spune că îi ştiu foarte bine pe suporterii din Galaţi. Sunt buni cunoscători de fotbal, probabil că sunt dornici de meciurile Ligii I după această pauză competiţională şi sper să fie alături de noi. Acum altul este nivelul faţă de Liga a II-a, dar nu este alt nivel faţă de echipa noastră. Sper să facem faţă cu brio şi să demonstrăm asta în teren. Sunt convins că vom debuta cu dreptul în noul sezon", a spus la rândul său jucătorul Cosmin Vâtcă.

Iată în continuare lotul de jucători ai formaţiei FC Viitorul Constanţa, precum şi numerele de pe tricouri pentru turul sezonului competiţional 2012 - 2013 al Ligii I:

Mirel Georgian Bolboaşă (1, portar), Lucian Dan Turcu (3, fundaş), Florin Bejan (4, fundaş), Ionuţ Adrian Puţanu (5, fundaş), Ionuţ Justinian Laria (6, fundaş), George Călinţaru (7, atacant), Alexandru Lazăr (8, mijlocaş), Denis Alibec (9, atacant), Gabriel Cristian Iancu (10, atacant), Aurelian Ionuţ Chiţu (11, atacant), Andrei Cosmin Vâtcă (12, portar), Alin Dorinel Toşca (12, fundaş), Bogdan Ionuţ Ţîru (14, fundaş), Vasile Păcuraru (16, fundaş), Cristian Gavra (17, atacant), Mihai Marian Onicaş (18, mijlocaş), Vlad Rusu (19, atacant), Constantin Nicolae Dică (20, mijlocaş), Claudiu Constantin Herea (22, mijlocaş), Boban Nicolov (24, mijlocaş), Andrei Dumitru Sin (26, atacant), Mihai Alexandru Bălaşă (27, fundaş), Alexandru Iacob (28, mijlocaş), Romario Sandu Benzar (30, mijlocaş), Alexandru Buzbuchi (31, portar), Sebastian Mladen (41, fundaş), Andrei Vaştag (66, mijlocaş), George Şerban (68, portar), Marius Pompiliu Albu (91, atacant), Alin Ionuţ Cârstocea (92, mijlocaş), Bogdan Mitache (94, fundaş), Ionuţ Daniel Vînă (95, atacant), Cristian Cristea (99, atacant).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii