Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Palatul Victoria, iluminat în portocaliu

ro

17 Sep, 2020 14:43 1363 Marime text
  • Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în portocaliu, culoare aleasă de Organizația Mondială a Sănătății drept simbol al evenimentelor prin care se marchează Ziua mondială a siguranței pacientului.
Guvernul României se alătură astfel instituțiilor naționale și internaționale care doresc să evidențieze importanța siguranței pacientului și a solidarității, implicării și acțiunii în scopul îmbunătățirii calității serviciilor medicale.

”Marcăm, anul acesta, Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, în contextul greu încercat al pandemiei COVID-19, din care am învățat două lecții de viață: grija pentru sănătate trebuie să rămână prioritatea absolută a oricărei societăți dezvoltate, iar rezultate vizibile, în beneficiul oamenilor, pot fi obținute doar prin implicarea responsabilă a tuturor - cadre medicale, cercetători, pacienți și aparținători, autorități și instituții publice”, a subliniat premierul Ludovic Orban.

Anul trecut, această zi a fost marcată pentru prima dată după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat data de 17 septembrie drept Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului, cu scopul de a încuraja dezvoltarea de politici și practici privind siguranța pacienților în toate Statele Membre OMS și pentru a acționa ca o forță majoră pentru îmbunătățirea siguranței pacienților în lume.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului este „Siguranța Profesioniștilor în Sănătate - o prioritate pentru siguranța pacientului”, iar sloganul acesteia este „Profesioniști în sănătate în siguranță, pacienți în siguranță”.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii