Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Eram un mucos de seminarist la Iaşi“ Ieronim Iacob, monseniorul Bazilicii „Sfântul Anton“ din Constanţa, despre acuzaţia că ar fi fost colaborator al Securităţii

ro

16 Feb, 2019 00:00 3193 Marime text
Sfântul Scaun a primit unele sesizări despre o posibilă colaborare cu Securitatea Statului a unor preoţi catolici din dieceza de Iaşi, spre sfârşitul perioadei comuniste.
 
În aceste condiţii, ambasadorul Vaticanului la Bucureşti, Miguel Maury Buendia, i-a cerut preşedintelui Colegiului Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să verifice dacă şase preoţi catolici din România au făcut sau nu poliţie politică pentru Securitate comunistă.  În vederea clarificării naturii acestor eventuale relaţii, Nunţiatura Apostolică a solicitat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii orice informaţie utilă oferită cu privire la următorii preoţi: Dâscă Isidor, paroh şi decan de Bacău, Farcaş Benone, rector al Institutului „Sfântul Iosif” din Iaşi, Fechet Alois, actualmente rezident în Italia, Iacob Ieronim, paroh de Constanţa, Păuleţ Iosif, paroh şi decan de Suceava, Solomon Pavel, actualmente rezident în Austria.
 
În cadrul sesizării înaintate către CNSAS, Vaticanul subliniază că deja a primit semnale despre colaborarea celor şase cu Securitatea. Această solicitare ar veni şi pentru a face lumină privind trecutul lor în condiţiile în care aceştia ar putea fi luaţi în calcul pentru posturi de episcopi. Solicitarea a fost trimisă de Vatican pe 11 iulie 2018 şi înregistrată la CNSAS două zile mai târziu. Până acum nu a fost trimis niciun răspuns din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
 
Contactat telefonic, Ieronim Iacob, monseniorul Bazilicii „Sfântul Anton“ din Constanţa, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că este dreptul ambasadorului să vie vigilent.
 
„Da, ştiu. Este dreptul domnului ambasadorului să fie vigilent şi să ceară astfel de informaţii. Face parte din meseria lui. Îşi face meseria. Sunt practici obişnuite care se fac în toată lumea. Pe vremea aceea, eu eram un mucos de seminarist la Iaşi. Ce puteam să le spun? Că mâncam varză acră şi cartofi la seminar, că stăm cu un bec chior, că aveam caloriferul călâi? Era o stare generală. Aşa trăiau toţi românii. Ce puteam altceva să furnizez Securităţii? Eram student, copil de ţăran, vara munceam cu părinţii. Nu aveam acces la nimic, nu am deţinut funcţii. Eu am devenit preot după perioada Revoluţiei“, a precizat Ieronim Iacob, monseniorul Bazilicii „Sfântul Anton“ din Constanţa.
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii