Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ei au scos crucile aruncate de ÎPS Teodosie în Marea Neagră. A participat şi sportiva Antoanela Manac (galerie foto)

ro

07 Jan, 2020 00:00 2282 Marime text

Câteva mii de persoane s-au strâns luni, în jurul orei 12:00, pe Faleza Cazinoului din Constanţa, pentru slujba de Bobotează. Pe lângă tradiţia de sfinţire a apei, un moment unic şi spectaculos este cel în care ÎPS Teodosie a aruncat cele trei cruci în mare, iar scafandrii au înotat după ele.


„Nu am avut emoţii. Au fost valurile cam mici. Mă aşteptam să fie mai mari, ca în poza pe care o am. Iată, Boboteaza anului 2020 vine să ne aducă valuri, pentru că vom avea valuri în viaţă. Fiecare om are în viaţa lui valuri, când îi este mai bine, când îi este mai greu, de aceea sfinţirea mării, unde am pomenit şi pe cei pe care marea i-a înghiţit când am stropit cu apă, este o necesitate pentru toţi. Marea este o binefacere pentru noi. Ea ne împrospătează aerul, cum trebuie să ne împrospătăm şi noi sufletul cu rugăciunile de acum, de la Bobotează”, a spus ÎPS Teodosie, după ce a fost adus la mal cu barca. Trei tineri curajoşi au reuşit să ajungă la mal cu sfintele cruci, asta după ce 17 au sărit din nava aflată în larg.


Pe lângă aceştia, de la mal, în mare a intrat şi Antoanela Manac, triatlonistă, sportivă profesionistă, componentă a Lotului Naţional de Triatlon. A fost declarată de Federaţia Română de Triatlon Sportivul anului 2017, 2018 şi 2019. Are 24 de ani şi în 2019 a cucerit titlul de vicecampioană europeană la Aquathlon, secţiunea Elite. De asemenea, a ocupat locul 3, tot la Aquathlon, la Jocurile Mondiale pe Plajă de la Doha, dar şi locul 2 la ASTC Triathlon Asian Cup, de la Cholpon-Atra, din Kirghizstan.
În marea agitată, tânăra sportivă spune că a reuşit să prindă crucea, dar i-ar fi luat-o alt scafandru din mână.


Astfel, cei trei tineri care au ajuns la mal fiecare cu câte o cruce sunt: Ionuţ Drăgoi, Iulian Cătălin Bratu şi George Colioglu Cristian.


Conform filmărilor realizate de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, Antoanela Manac ar fi fost cea care a ridicat prima crucea din marea agitată, fiind ulterior luată de Ionuț Drăgoi din mâinile campioanei.


Ionuţ Drăgoi s-a dus direct către adăpost după ce a ieşit din mare, fără să facă declaraţii, asta pentru că avea nevoie de căldură. George Colioglu Cristian este din Agigea şi a spus: „Am sărit pentru prima oară şi doresc un an nou fericit pentru toată lumea”.


Iulian Cătălin Bratu este născut în Brăila şi lucrează în Constanţa. Este pentru prima oară când participă la evenimentul ortodox şi spune că va reveni şi la anul să îşi încerce norocul în Marea Neagră. „Doresc bucurii şi multe împliniri de la acest an”, a spus tânărul.

 

Citeşte şi:

LIVE TEXT Mii de constănţeni în faţa Arhiepiscopiei Tomisului, la slujba de Bobotează (galerie foto+video)

Cele trei cruci, aruncate în apele Mării Negre de ÎPS Teodosie, recuperate de trei tineri curajoşi (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii