Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:39 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ediţia 2014 Freedom House România lansează concursul „Bursele europene - Jurnalişti în dialog“

ro

28 May, 2014 00:00 2202 Marime text
Freedom House România a lansat concursul „Bursele Europene: Jurnalişti în dialog“. Programul se adresează jurnaliştilor din presa locală, dar şi publiciştilor şi bloggerilor din provincie, urmărind „recunoaşterea meritelor, susţinerea ziariştilor care abordează teme europene la nivel local şi regional, precum şi sporirea calităţii editorialelor, comentariilor, analizelor şi reportajelor acestora“, aşa cum se menţionează pe site-ul Freedom House România.
În cadrul acestui program, vor fi organizate, în perioada iunie-iulie, trei seminarii care vor aborda teme europene de importanţă pentru România, aşa cum sunt „Statul de drept, Lupta contra corupţiei şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare“, „Provocările aderării la euro - argumente pro şi contra“, „Dezvoltare şi politici regionale“, „Construcţia europeană - instituţii şi procesul decizional“. Speakerii din cadrul acestor seminarii vor fi, de asemenea, jurnalişti şi publicişti cunoscuţi, reprezentanţi ai organizatorilor.
Ce presupune concursul

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Freedom House România vor selecta 45 de ziarişti şi bloggeri din provincie care au abordat, în ultimele 12 luni, în editorialele, comentariile, analizele ori reportajele lor subiecte care au legătură cu tematica europeană.
„Cei 45 selecţionaţi vor participa la unul dintre cele trei seminarii, care se vor desfăşura în perioada 15 iunie - 31 iulie“, se arată pe site-ul Freedom House.
Termenul-limită pentru înscrierea la această selecţie este 5 iunie 2014, iar detaliile despre concurs sunt disponibile pe site-ul www.freedomhouse.ro. Ulterior desfăşurării celor trei seminarii, organizatorii vor selecţiona 12 dintre cei mai activi participanţi, jurnalişti, publicişti ori bloggeri din provincie care au manifestat cel mai mare interes pentru tematica europeană dezbătută, aceştia urmând să facă vizite de studiu şi stagii la instituţii europene. Programul „Bursele Europene pentru Jurnalişti“ are o istorie de peste două decenii, fiind o continuare a „Burselor Freedom House pentru Jurnalişti“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii