Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E-Distribuție Dobrogea Întreruperi planificate pentru județul Constanța, în perioada 16 - 20 iunie

ro

15 Jun, 2021 10:12 1013 Marime text
  • Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Miercuri, 16 Iunie 2021
Localitatea Vama Veche, cu străzile: Tudor Vladimirescu, Falezei, Plajei, Delfinului, Margaretei, Midiei, Margaretei, Ion Creangă, Meduzei, Steaua de Mare și Albatros - parțial, Hotel Electra, Hotel Laguna, Hotel Victoria, Hotel Komornyk, Sandalandala, La Frontiera, Pescarie – întrerupere totalã. 08:00 - 12:00
Localitatea Vama Veche, cu strazile: Ion Creanga, Mihail Kogalniceanu, Agricultorilor, Nichita Stanescu, Arinului, Salciei, Margaretei Club DOR - întrerupere totalã. 08:30 - 11:30
Staţiunea Mamaia Nord, cu Complex Vile Turistice "De Silva Intermed"- b-dul Mamaia nr. 564-568 – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Orasul Navodari, cu Complex Zaphyr Toul, strazile: D25; D26 si strada Promenada – intrerupere partiala. 09:00 - 15:30
Localitatea Murfatlar, cu strazile: Mihai Eminescu, Viilor, Vasile Milea si blocurile Garsoniere: A10, A6, A7, A8, A11, A12 - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu b-dul Alexandru Lapusneanu, blocurile: LV17, LV18 și LV19; strada Dispensarului, bloc 24d, respectiv strada Cpt. Dobrilã Eugeniu, blocurile: R1, J1 și H - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
(30 min pentru fiecare client in perioada mentionata)
Localitatea Sinoe - întrerupere totalã. 09:30 - 13:30
Localitãţile Rȃmnicu de Jos și Rȃmnicu de Sus - întrerupere totalã. , 13:30 - 15:30
Joi , 17 Iunie 2021
Municipiul Constanta, cu strãzile: Eugen Lovinescu, Lucian Blaga, Corneliu Baba, Corneliu Coposu, Zavoiului și Dumbrãveni – întrerupere parţialã. 08:30 - 16:30
Orașul Cernavodã, cu strãzile: Prelungirea Seimeni, Ioachim Ionascu, Ghioceilor și Zefirului - întrerupere parţialã. 09:00 - 15:00
Localitatea Topraisar – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Murfatlar, cu strazile: Ion Gheorghe Dragusanu, Liliacului, blocurile: B1, B2, B3, B4, supermarket PROFI, Scoala Generala nr. 1, strada Mihai Eminescu - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu b-dul Alexandru Lapusneanu, blocurile: LV17, LV18 și LV19; strada Dispensarului, bloc 24d, respectiv strada Cpt. Dobrilã Eugeniu, blocurile: R1, J1 și H - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
(30 min pentru fiecare client in perioada mentionata)
Vineri , 18 Iunie 2021
Municipiul Constanta, cu b-dul Alexandru Lapusneanu, blocurile: LV17, LV18 și LV19; strada Dispensarului, bloc 24d, respectiv strada Cpt. Dobrilã Eugeniu, blocurile: R1, J1 și H - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
(30 min pentru fiecare client in perioada mentionata)
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii