Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E-Distribuție Dobrogea a afișat programul întreruperilor programate în judeţul Constanţa

ro

16 Jul, 2021 14:52 1217 Marime text

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul, transmite E-Distribuţie Dobrogea.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 

Județul Constanța
 
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Luni, 19 Iulie 2021
Loc Piatra, intrerupere totala 09:00 - 17:00
Loc Mihail Kogalniceanu, cu Ferma 6 10:00 - 18:00
Miercuri, 21 Iulie 2021
Loc Năvodari, str D24 09:00 - 17:00
Joi, 22 Iulie 2021
Loc. Ovidiu, Spitalul OCH Ovidiu 08:00 - 16:00
Loc Corbu, Ferma Marin Agro, Rampa de Gunoi, Complex Agricol, Ferma de Gaini 10:00 - 18:00
Vineri , 23 Iulie 2021
Loc Ovidiu, str 9, 10, 11, 12 09:00 - 17:00
Loc Ovidiu, str 9, 10, 11, 12 11:00 - 19:00
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii