Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două instituţii publice din Constanţa au undă verde de la Primărie. Urmează lucrări de reabilitare

ro

05 Jan, 2018 00:00 2484 Marime text
La sfârşitul anului trecut, două instituţii publice din municipiul Constanţa au ajuns în atenţia autorităţii publice locale, care le-a acordat undă verde pentru reabilitare.
 
Astfel, Primăria Constanţa a emis, la sfârşitul anului 2017, documentul necesar reabilitării Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“. Este vorba despre Autorizaţia de construire nr. 1778 din 19 decembrie 2017. Actul constă în „Modificare şarpantă existentă, construire acoperiş tip şarpantă peste terasele necirculabile, extindere etaj 1 peste terasă“. Autorizaţia de construire este valabilă 12 luni.

Despre Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“  

În 1954, Institutul de Biologie „Traian Săvulescu“ şi Institutul de cercetări piscicole iniţiază, prin sectorul de biologie marină din Constanţa, cercetări complexe asupra vieţii şi condiţiilor de mediu din Marea Neagră. La scurt timp, Institutul de Cercetări Hidrotehnice a creat, în 1960, Staţiunea de Cercetări Oceanografice din Constanţa şi o staţiune de cercetare mai mică, la Sulina.
 
În perioada 1960 - 1970, pe o lungime de litoral de numai 25 km funcţionau cinci unităţi de cercetare marină cu tutelare diferită, care desfăşurau activităţi în paralel, fiecare cu mijloace proprii relativ modeste. Ulterior, a apărut Institutul Român de Cercetări Marine (IRCM), ca rezultat al fuzionării celor cinci instituţii. În primii zece ani de existenţă, IRCM a aparţinut Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. După 1980, institutul a fost subordonat Ministerului Învăţământului (1981), apoi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (1982) şi ulterior Centralei Peştelui şi Industrializării Peştelui (CPIP) (1982 - 1989).
 
După Revoluţia din 1989, IRCM a fost afiliat Ministerului Mediului (1990), respectiv Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. În anul 1999, sub autoritatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, a fost înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“, prin reorganizarea Institutului Român de Cercetări Marine. În scopul recunoaşterii tradiţiei centenare şi a continuităţii oceanologiei naţionale, institutul este denumit după Grigore Antipa, fondatorul şcolii româneşti de ecologie marină.

Lucrări şi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“  

La sfârşitul lunii octombrie 2017, municipalitatea a emis şi Autorizaţia de construire nr. 1598. Documentul presupune executarea lucrărilor de intervenţie de urgenţă pentru învelitoare şi gard existent la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“. Clădirea în care funcţionează colegiul a fost construită între anii 1906 şi 1908, ulterior amplasându-se un nou corp de clădire. În ultimii 36 de ani, imobilul nu a fost renovat, cu excepţia unor lucrări de consolidare în urma cutremurului din 1977. Corpul situat pe strada Traian este monument istoric de importanţă naţională. Incinta liceului se situează în situl urban Peninsula Constanţa şi în situl arheologic oraşul antic Tomis.
 
Gardul colegiului a fost construit în jurul anului 1962, odată cu extinderea lui. De la punerea în funcţiune (1962) şi până în prezent, gardul nu a fost reabilitat. Lipsa hidroizolaţiei, faptul că pe această porţiune gardul funcţionează şi ca zid de sprijin, precum şi lucrările de infrastructură executate în urmă cu cinci ani în zona peninsulară au dus la avarierea acestuia.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii