Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două amenzi şi 219 avertismente Controale ISU în lăcaşurile de cult din Constanţa

ro

03 Dec, 2015 00:00 2280 Marime text


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ISU „Dobrogea“ a efectuat în acest an 65 de controale în lăcaşurile de cult din judeţul Constanţa, după cum urmează: 58 de unităţi de cult ortodox, patru mănăstiri de cult ortodox, o unitate de cult musulman (geamie) şi două unităţi de cult catolic.
 
În urma celor 65 de controale, pompierii au constatat 232 de deficienţe, fiind aplicate 221 de sancţiuni, dintre care două amenzi în cuantum de 1.000 de lei şi 219 avertismente. De asemenea, reprezentanţii ISU „Dobrogea“ au identificat în timpul controalelor patru obiective fără autorizaţie de securitate la incendiu.

 

„Inspectoratul judeţean a desfăşurat şi desfăşoară permanent controale la obiectivele de cult. Acestea se planifică şi se desfăşoară având în vedere dimensionarea structurilor cu atribuţii de control, dinamica situaţiei operative, precum şi direcţiile de acţiune stabilite. Activităţile de control vor continua şi în perioada următoare, cu ocazia desfăşurării controalelor Ia unităţile administrative. Având în vedere principiul confidenţialităţii, nu vă putem detalia numele obiectivelor de cult la care s-au efectuat controale privind situaţiile de urgenţă“, au precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, printr-un răspuns oficial, reprezentanţii ISU „Dobrogea“.
 
Reamintim că, în urma incendiului produs la clubul Colectiv din Bucureşti, din 30 octombrie, 60 de persoane şi-au pierdut viaţa. Printre victime se numără artişti, arhitecţi, jurnalişti, olimpici şi studenţi străini. Incendiul s-a declanşat în timpul unui concert cu intrare liberă susţinut de trupa Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War“. Conform datelor existente, focul a fost provocat de artificiile folosite în timpul concertului, care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (uşor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul. Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat că localul funcţiona fără să aibă avizul pompierilor pentru securitatea la incendii şi nici pentru spectacolul pirotehnic.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii