Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar penal după ce membri ai AUR, în frunte cu George Simion, au intrat în Primăria Timişoara "prin forţă fizică" (VIDEO)

ro

14 Jan, 2022 19:20 1688 Marime text
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal, vineri, 14 ianuarie, după ce membri ai AUR au intrat în sediul Primăriei Timişoara.



Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, a fost întocmit un dosar penal pentru violarea sediului profesional, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.



Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat, vineri, că "o bandă de membri şi simpatizanţi ai AUR, în frunte cu George Simion" au pătruns ilegal în sediul primăriei, ''prin forţă fizică'', cu scopul de a crea "haos şi panică în instituţie şi printre timişorenii" care se aflau în sediu.



Edilul a acuzat faptul că Jandarmeria şi Poliţia Locală ar fi asistat "impotente" la acest act de violenţă.


Jandarmeria Română a precizat, printr-un comunicat, că nu are atribuţii de pază a sediului Primăriei Timişoara şi că "jandarmii aflaţi în zona Primăriei au acţionat imediat după ce au fost sesizaţi".


Foto captură video Facebook/ George Simion
Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii