Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:52 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi acționari au plecat din Black Sea Pilots. Care este noua structură a acționariatului

ro

18 Jul, 2020 21:20 3151 Marime text
 
  • Articolul al II-lea al hotărârii adoptate de AGA prevede faptul că „încetează calitatea de asociat a dlui Bica Ion și a dlui Dimitriu Adrian (...) ca urmare a notificării scrise depuse la sediul societății“.

În Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a Asociaților Black Sea Pilots. Conform actului oficial, acționarilor Ion Bica și Adrian Dimitriu  le-a încetat această calitate, „ca urmare a notificării scrise depuse la sediul societății“. Amândoi au primit la plecarea din firmă câte 84.000 de lei, reprezentând valoarea părților sociale deținute.

Potrivit sursei citate, „Adunarea generală a asociaților societății Black Sea Pilots SRL,(...) în ședința din data de 23.03.2020, întrunită în prezența acționarilor Tugrep SRL – reprezentată de către asociatul unic și administrator dna Neacșu Rodica – deținătoare a 82 de părți sociale, Black Sea Services SRL – reprezentată de către administrator dl Ciocan Gabriel – deținătoare a 36 de părți sociale, Lupescu Lucian deținător a 14 părți sociale, Olteanu George Dan deținător a 14 părți sociale, Culețu Sorin Sotir deținător a 12 părți sociale, Nedelcu Ion deținător a 7 părți sociale, Bică Ion deținător a 7 părți sociale, Ioan Stelian Paul deținător a 7 părți sociale, Dimitriu Adrian deținător a 7 părți sociale, Nichiforescu Marius Constantin deținător a 7 părți sociale, Ciote Mihai deținător a 7 părți sociale, deținători, împreună a tuturor celor 200 de părți sociale și drepturi de vot, reprezentând 100% capital social, din părțile sociale și din totalul dreptulor de vot“.

În Adunarea respectivă s-a decis că „în vederea desocotirii de către societate a drepturilor cuvenite asociatului căruia îi încetează de drept calitatea de asociat sau ca urmare a excluderii ori decesului fostului asociat, se stabilește valoarea de despăgubire ce revine unei părți sociale la valoarea brută de 12.000 de lei“.

Articolul al II-lea al hotărârii adoptate de AGA prevede faptul că „încetează calitatea de asociat a dlui Bica Ion și a dlui Dimitriu Adrian (...) ca urmare a notificării scrise depuse la sediul societății“.

Se mai arată în actul respectiv că Ion Bica și Adrian Dimitriu sunt amândoi îndreptățiți să primească suma de 84.000 de lei fiecare, reprezentând valoarea părților sociale deținute.

În urma acestor schimbări, acționariatul Black Sea Pilots este împărțit după cum urmează: Tugrep deține 45,7%, Black Sea Services deține 17,7%, Lucian Lupescu deține 7,5%, George Dan Olteanu – 7,5%, Sorin Sotir Culețu – 6,4%, Stelian Paul Ioan – 3,8%. În continuare, Marius Constantin Nichiforescu deține 3,8%, Ion Nedelcu – 3,8%, iar Mihai Ciote – 3,8%.
Potrivit datelor puse la dispoziție de Registrul Comerțului, la data de 18.07.2020, Black Sea Pilots se ocupă cu „activități de servicii anexe transportului pe apă“.

În 2017, firma a avut un profit net de 901.428 de lei, 42 de salariați și o cifră de afaceri netă de 8.175.547 de lei. În 2018, profitul net a fost de 1.526.717 lei, numărul salariaților a fost 45, iar cifra de afaceri netă a fost 8.304.300 de lei. În 2019, profitul net a fost de 1.776.034 de lei, numărul salariaților a fost 47, iar cifra de afaceri netă 8.808.176 de lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii