Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:28 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică O nouă ediţie a Zilelor Academice Ieşene, deschisă cu lansări de cărţi coordonate de acad. Eugen Simion

ro

18 Oct, 2019 00:00 1825 Marime text
Deschiderea festivă a celei de-a XXXIV-a ediţii a „Zilelor Academice Ieşene“ - manifestare organizată de filiala Iaşi a Academiei Române, ce reuneşte institutele afiliate celui mai înalt for de cultură şi ştiinţă ieşean - a avut loc, ieri, în Aula Filialei Iaşi a Academiei Române.
 
Cuvântul de deschidere i-a aparţinut acad. Viorel Barbu, din partea conducerii filialei Iaşi, cuvântul de salut al acad. Bogdan Simionescu, din partea conducerii Academiei Române, fiind urmat de un moment artistic oferit de Cvartetul Artes al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu“.
 
Din agenda primei zile au mai făcut parte şi două lansări de cărţi, prezentate de acad. Eugen Simion: colecţia „Opere fundamentale”, coordonată de acad. Eugen Simion, şi seria Eugen Simion, apărută la Editura Tracus Arte, care cuprinde: „Ficţiunea jurnalului intim” (vol I-III), „Genurile biograficului” (vol. I-II), „Sfidarea retoricii, Jurnal german”, „Timpul trăirii. Timpul mărturisirii. Jurnal parizian”, „În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor”, „Moartea lui Mercuţio” şi „Convorbiri cu Petru Dumitriu”.
 
Lansată în ianuarie 2000, colecţia „Opere fundamentale“, care apare sub egida Academiei Române, sub coordonarea acad. Eugen Simion, publică lucrările cele mai reprezentative ale literaturii române clasice şi contemporane, în ediţii de înalt nivel ştiinţific realizate de cei mai buni specialişti în domeniu. Fiecare ediţie din opera unui autor cuprinde - în afara textelor publicate integral - o prefaţă sau un studiu introductiv, tabel cronologic privind viaţa şi opera scriitorului, repere critice, note - comentarii şi - dacă e cazul - indici. 
 
Ediţia 2019 a colecţiei „Opere fundamentale” cuprinde: G. Ibrăileanu, „Opere”, vol. III-IV, „Publicistică”, ediţie îngrijită de Victor Durnea (Fundaţia Naţională pentru Știinţă şi Artă, Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti 2019); A.D. Xenopol – „Opere”, vol. I-II, ediţie de Dorina N. Rusu. Prefaţă de Alexandru Zub, postfaţă de Eugen Simion, Fundaţia Naţională Naţională pentru Știinţă şi Artă, Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti 2019); Nicolae Iorga – „Opere”, vol. I-III. Istorii ale literaturii române, ediţie îngrijită de I. Oprişan şi Ileana Mihăilă, prefaţă de Eugen Simion (Fundaţia Naţională Naţională pentru Știinţă şi Artă, Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti 2019).
 
Timp de două luni, această amplă manifestare ştiinţifică prilejuieşte întâlnirea membrilor şi a cercetătorilor din institutele afiliate Academiei Române cu publicul ieşean şi nu numai. Vor avea loc prelegeri academice, lansări şi expoziţii de carte, mese rotunde implicând cele mai diverse domenii. 
 

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti    

 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
 
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Citește și: 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii