Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Biroul prezidiului Academiei Române a reacționat dur la demiterea acad. Nicolae-Victor Zamfir de la conducerea Institutului „Horia Hulubei”

ro

18 Aug, 2020 00:00 2069 Marime text

Șeful Biroului comunicare al Academiei Române, Carmen Dobre, a transmis redacției ZIUA de Constanța Protestul ȋmpotriva demiterii academicianului Nicolae-Victor Zamfir din funcția de Director General al Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, adresat ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, pe care îl prezentăm mai jos.
Nicolae Victor Zamfir s-a născut la Braşov, la data de 25 martie 1952, într-o familie de intelectuali. Tatăl, absolvent al Academiei Comerciale din Braşov, a avut de-a lungul timpului diverse funcţii în administraţia de stat. Mama sa a fost învăţătoare. A absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Braşov (1971). În timpul liceului s-a remarcat ca olimpic la fizică. A urmat apoi Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu Diplomă de Merit (1971-1976). În urma rezultatelor obţinute a fost repartizat la Liceul „Ion Neculce“ din Bucureşti, unde a lucrat începând cu 1976. În 1978 a fost angajat prin concurs ca fizician la IFA.
 
„Biroul Prezidiului Academiei Române a luat act cu profundă dezamăgire de decizia Ministrului Educației și Cercetării, doamna Monica Cristina Anisie, de revocare nejustificată a colegului nostru, acad. Nicolae-Victor Zamfir, din funcția de Director General al Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară «Horia Hulubei» (IFIN-HH). Cariera ştiinţifică, prestigiul și rezultatele academicianului Zamfir în conducerea IFIN-HH și a Proiectului ELI-NP sunt de notorietate la nivel naţional și internațional. În virtutea colaborării dintre Academia Română și Ministerul Educației și Cercetării, ne-am fi așteptat la un dialog, înainte de luarea unei asemenea grave decizii.  
Academia Română a dezavuat deja, prin punct de vedere făcut public în data de 21 mai 2020, acțiunile concertate de discreditare a României, a Centrului ELI-NP, și a atras atenția, la acel moment, asupra evidenței existenței unor interese obscure, al căror scop se situează în afara intereselor cercetării științifice românești și ale României (https://acad.ro/mediaAR/pctVedereAR/2020/d0521-Punct-de-vedereELI-NP.pdf). Membrii Academiei Române consideră că proiectul ELI-NP este reprezentativ pentru plasarea României pe harta țărilor puternice în domeniul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice.
Actul şi maniera demiterii de către Ministrul Educației și Cercetării a Directorului General al Institutului care implementează Proiectul ELI-NP sunt de neînţeles. În plus, ele au conotații mai largi, reprezentând o amenințare reală de blocare a evoluției clar ascendente a cercetării științifice românești la nivel mondial. Proiectul ELI-NP înseamnă investiții în tehnologii de vârf, unice în lume şi deja puse în funcțiune, înseamnă atragerea de specialiști de cea mai înaltă calificare din întreaga lume, valorificarea inteligenţei româneşti la cel mai înalt nivel și, nu în ultimul rând, readucerea în România a tinerilor plecați tocmai din cauza lipsei infrastructurii performante de cercetare. Demiterea conducerii Institutului în momentul când ELI-NP începe să fie operațional pune în pericol finalizarea proiectului, având grave consecinţe financiare și afectând imaginea României. În aceeași măsură, gestul nejustificat al acestei demiteri ilustrează, din păcate, incapacitatea factorilor decizionali de a acționa coerent și predictibil și de a arăta lumii că România are potențialul și capacitatea de a fi partener cu drepturi egale în cel puțin un domeniu de referință la nivel mondial: cercetarea științifică.
Biroul Prezidiului Academiei Române consideră că este de datoria celui mai înalt for de ştiinţă şi cultură al ţării să dezaprobe public astfel de practici și să atragă atenția asupra pericolului ca o administrație neconsolidată în plan strategic să contribuie la distrugerea domeniului deschis de ELI-NP. Academia Română trage un semnal de alarmă către Guvernul României, cerându-i să se implice în stoparea unor astfel de acțiuni contrare intereselor țării noastre”.
 
#DobrogeaAcademică
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti 
 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Citește și:

#DobrogeaAcademică „Este greu de înțeles reducerea orelor de istorie, limbi străine, fizică, chimie și biologie în gimnaziu”

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii