Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detașamentul Forțelor Aeriene Regale Canadiene, în curs de dislocare la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

ro

26 Aug, 2020 16:07 1806 Marime text
  • Detașamentul canadian este format din aproximativ 145 de piloți și membri ai personalului tehnic, cu șase aeronave CF-188 Hornet.
 
În Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu este în curs de dislocare detașamentul Forțelor Aeriene Regale Canadiene care va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) alături de militari aparținând Forțelor Aeriene Române, sub comandă NATO, informează Ministerul Apărării Naționale.

Militarii români și canadieni vor executa, în perioada septembrie-decembrie, misiuni cu aeronave CF-188 Hornet, F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR.

Detașamentul canadian este format din aproximativ 145 de piloți și membri ai personalului tehnic, cu șase aeronave CF-188 Hornet.

Aceasta este cea de-a patra rotație la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Canadiene, după cele executate în 2017, 2018 și 2019. De asemenea, militarii canadieni au mai executat o misiune în România, la Câmpia Turzii, în anul 2014.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele canadiene.

Dislocarea avioanelor CAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (Forțele Aeriene Române)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii