Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deschis în această perioadă, Jurasica Adventure Park - singurul parc tematic de dinozauri de la malul mării

ro

12 Oct, 2021 11:52 1799 Marime text
Peste 50.000 de vizitatori au trecut pragul parcului tematic de la deschiderea sa, în vara acestui an. 42 de dinozauri în mărime naturală sunt atracția celor care vin să cunoască lumea fabuloasă a supradimensionării. Parcul tematic are o suprafață de peste 15.000 mp și este structurat pe 6 continente - America, Africa, Asia, Antarctica, Australia, Europa. Fiecare dinozaur are o poveste aparte pe care vizitatorii au ocazia să o descopere.

Intrarea în parc se face printr-un dom care conduce către aleile șerpuite, continentele și dino-locuitorii lor, zona food cu multiple opțiuni culinare și de relaxare.

Într-un décor natural și o ambianță ideală pentru familiile cu copii de toate vârstele, Jurasica Adventure Park este locul ideal de evadat la sfârșit de săptămână – copiii au ocazia să-și îmbogățească cunoștințele iar părinții să-și încarce bateriile.

Simpaticii dinozauri sunt animați prin senzori de mișcare, zâmbesc prietenos și stau cuminți la poze. Exponatele mari sunt cele mai atrăgătoare, iar cele mai mici sunt pe placul copilașilor care-și doresc să ajună cât mai aproape de ele.

Vă recomandăm să aveți spațiu de memorie în telefon pentru că la fiecare pas veți întâlni câte un element provocator. O experiență amuzantă poate fi Labirintul, pe care vă recomandăm să o încercați. Pentru a-și aminti de mega-experiența trăită, copiii pot pleca acasă cu o amintire din magazinul cu suveniruri personalizate.

În imediata apropiere a parcului veți găsi o parcare supravegheată, amenajată pentru 100 de locuri, disponibile atât pentru mașini, cât și autocare.

Prețul unei intrări în parc este de 25 lei pentru copii și 30 lei pentru adulți. Copiii cu vârstă mai mică de 3 ani au gratuitate. Biletele de acces pot fi procurate online sau de la intrarea în parc. Pentru grupuri de 10 copii se aplică un tarif special: se achiziționează doar 8 bilete iar însoțitorul are asigurat accesul gratuit.

Parcul tematic Jurasica este amplasat  în stațiunea Neptun și are program de funcționare de week-end (sâmbătă și duminică), în intervalul  orar 11:00 - 21:00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii