Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizia AGA, publicată în Monitorul Oficial. Cum s-au împărțit și când vor fi plătite dividendele acționarilor Companiei Oil Terminal SA

ro

08 May, 2020 00:00 2681 Marime text

Adunarea Generală a societății Oil Terminal SA, întrunită pe 23 aprilie a.c. a adoptat hotărârea nr.8 din 2020 în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, ale Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare operațiuni de piață și cu Regulamentul ASF nr. 5/2018.

Astfel, la articolul 1, acționarii cu 100% drepturile de vot au aprobat situațiile financiare aferente anului 2019, întocmite în conformitate cu Standardele Internationale de Raportarea Financiară (IFRS), care cuprind: situația poziției financiare, situația rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie, pe baza Raportului Consiliului de Administrație și a Raportului auditorului financiar independent. Articolul 2 al hotărârii, votat de acționari  cuprinde repartizarea profitului net aferent exercițiului financiar 2019 în valoare de 2.627.225 lei, astfel: Rezerva legală: 226.187 lei,  alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege: 126.846 lei , participarea salariaților la profit: 227.419 lei, dividende acționari 50%: 1.137.096 lei și sursa proprie de finanțare: 909.677 lei.
Acționarii au mai aprobat stabilirea valorii dividendului brut propus a se acorda acționarilor, în cuantum de 0,00195233 lei/acțiune precum și data de 04.06.2020, atunci când se vor face plata dividendelor către acționari.

Totodată a fost aprobat și nandatarea Consiliului de Administrație pentru desemnarea agentului de plată, conform cadrului de reglementare aplicabil pentru plata dividendelor. Plata dividendelor va fi efectuată în lei, numai către acționarii înregistrați în Registrul acționarilor (ținut de „Depozitarul Central" - S.A.) la data de înregistrare stabilită de către Adunarea Generală a Acționarilor, iar modalitatea de plată a dividendelor va fi adusă la cunoștința acționarilor înainte de data începerii efectuării plății.

Oil Terminal Constanța este o companie petrolieră din România, specializată în distribuția țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide. Acționarul majoritar al companiei este AVAS,  care controlează 59,62% din capital. Alți acționari sunt  Fondul Proprietatea, cu 10%, și fondul de investiții BroadHurst, cu 7,6% din titluri. Acțiunile Oil Terminal se tranzacționează la prima categorie a Bursei de Valori București, sub simbolul OIL.
Oil Terminal SA Constanța este unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei specializat în vehicularea țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide și a altor produse și materii prime în vederea import/exportului și tranzitului. Lungimea totală a conductelor terminalului marin este de 50 km, iar capacitatea maximă de vehiculare a țițeiului este de 24 milioane tone/an. Oil Terminal are, de asemenea, șapte dane operative și trei depozite pentru țiței, benzină, motorină, păcură, produse chimice și petrochimice și uleiuri.

Citește și:

A fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor de la Oil Terminal Constanţa. Ce s-a hotărât cu privire la dividende

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii