Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dănuţ Jugănaru, directorul general al CCINA „Activitatea de lobby nu trebuie să fie interpretată ca trafic de influenţă” (galerie foto)

ro

21 Jun, 2013 00:00 1399 Marime text
„Activitatea de lobby nu trebuie să fie interpretată ca trafic de influenţă”, a declarat, ieri, Dănuţ Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) în contextul unei conferinţe organizate de CCINA împreună cu Academia de Advocacy. Tema evenimentului a fost „Ce şanse avem să influenţăm politicile publice” şi se înscrie în proiectul „Partener Activ şi Implicat”.
Printre subiectele abordate în cadrul conferinţei de ieri s-au numărat perspectivele pe care Academia de Advocay şi proiectul „Partener Activ şi Implicat” le propun mediului de afaceri, dar nu numai.
În opinia lui Radu Nicosevici, unul dintre „părinţi” Academiei de Advocacy, vinovăţia pentru situaţia neplăcută în care se regăsesc mulţi dintre români nu le-ar aparţine decidenţilor politici, ci formelor organizate ale societăţii civile, care nu ştiu să-şi reprezinte, să-şi susţină interesele în relaţia cu factorii politici. Aceasta a fost şi ideea care a stat la baza funcţionării Academiei de Advocacy.
Proiectul „Partener Activ şi Implicat” îşi propune formarea a 800 de persoane în domeniul lobby şi advocacy şi s-a derulat succesiv în cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Dănuţ Jugănaru, directorul general al CCINA, a urmat şi el acest curs al Academiei de Advocacy.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii