Cutremurul din 4 martie 1977. Ce avarii a suferit Podul de la Cernavodă

S-au împlinit 40 de ani de la cutremurul din 1977, unul dintre cele mai puternice care au lovit vreodată România. A avut loc la ora 21.22.22, în data de 4 martie 1977, şi a produs cu efecte devastatoare asupra României. 
 
A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde (55, conform altor surse), fiind înregistraţi 1.570 de morţi (1.578, conform altor surse), numai în Bucureşti.
 
La nivelul întregii ţări au fost circa 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari au căzut.
 
Cutremurul a afectat de asemenea şi Bulgaria. În oraşul Sviştov, trei blocuri de locuinţe au fost distruse şi peste 100 de oameni au murit.
 
Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din ţară, la o adâncime de circa 100 km. Unda de şoc s-a simţit aproape în toţi Balcanii.
 
Pe raza judeţului Constanţa, singurul mare obiectiv care a avut de suferit a fost Podul de la Cernavodă.
 
Potrivit lucrării „Cutremurul de pământ din România de la 4 martie 1977”, coordonatori acad. Ştefan Bălan, ing. Valeriu Cristescu şi dr. ing. Ion Cornea, apărută la Editura Academiei Republicii Socialiste România, în anul 1982, „podul de cale ferată peste Dunăre de la Cernavodă, construit peste Dunăre în anul 1985, cu o lungime de 1.650 m (pod: 2x140+190+2x140 şi viaduct 15x60), are o infrastructură din zidărie de piatră brută cu mortar de var hidraulic şi parţial mortar de ciment, cu apareiaj din moloane de piatră, iar suprastructura din grinzi metalice cu zăbrele, cu console şi articulaţii «sistem Gerber»”.
 
Conform aceluiaşi document, în urma cutremurului, s-au înregistrat la acest pod „mici devieri, faţă de normală, pe direcţia de deplasare a rulourilor celor patru aparate de reazem mobile ale grinzilor independente centrale. Această mică deviere se explică prin deplasările longitudinale şi rotirile la care au fost supuse aparatele de reazem amplasate pe vârfurile unor console de mare lungime, care au căpătat vibraţii mari în timpul cutremurului”.
 
Autorii lucrării mai spun că „avaria a fost favorizată şi de sistemul constructiv al aparatelor de reazem mobile de tip vechi, cu reborduri, pentru ghidarea rulourilor, care nu asigură o ghidare a acestora în condiţii optime şi permite o rotire a axei rulourilor în plan orizontal de câţiva mm, toleranţe în limita cărora tot grupul de rulouri s-a deplasat şi rotit în plan orizontal în timpul mişcărilor seismice, iar la încetarea acestora au rămas într-o poziţie deviată”.

În concluzie, „din analiza făcută asupra avariei, a rezultat necesitatea înlocuirii aparatelor de reazem prevăzute cu dispozitive de ghidare corespunzătoare”.