Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:29 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cupşa a ieşit din joc Liberalul Constantin Matei, noul director al ANR

ro

01 Jun, 2012 01:00 4572 Marime text

MateiANR-ConstantinMatei2.jpgÎn pofida faptului că, până foarte recent, s-a vehiculat că propunerea PNL Constanţa pentru conducerea Autorităţii Navale Române (ANR) ar fi Ovidiu Cupşa, fost director al Autorităţii Canalelor Navigabile (ACN), întâmplările de ieri au demonstrat contrariul.

Asta pentru că noul director general al ANR este Constantin Matei. Potrivit unor surse, ordinul de numire în funcţie pentru Matei a venit deja în cursul zilei de ieri. Amintim că Matei era favoritul pentru conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) până când Portul Constanţa a revenit, potrivit ultimelor negocieri, PSD-ului.

Cu alte cuvinte, Ovidiu Cupşa, colegul de partid al lui Matei, a rămas pe-afară. Constantin Matei a fost, în perioada 2006 - 2008, în timpul Guvernului Tăriceanu, directorul general al APC Constanţa. În iunie 2008, el a devenit consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa.

Este membru al Partidului Naţional Liberal din 1991, fost lider al Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa.

Matei îl va înlocui la conducerea ANR pe democrat liberalul Paul Brânză.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • laur 05 Oct, 2012 16:15 Este adevar sau provocare...din surse de televiziune referitor ca ANR s-ar muta la Bucuresti??? Nu as vedea motivul real...poate interesele politice a noului director...
  • Stefan 05 Jun, 2012 08:47 felicitari !